Sistem plutitor de colectare a deșeurilor pe Someșul Mic

Mai puţine gunoaie vor fi purtate pe Someşul Mic. Există acum un sistem plutitor de colectare a deşeurilor pe râul care traversează Clujul de la vest la est. Investiţia făcută de primărie ajunge la 50 de mii de euro.

Campionii UE la accidente de muncă mortale. Anual, sute de români sunt accidentaţi pe drumul spre sau dinspre serviciu

România are o statistică nefericită care ne face campionii Europei. Peste două sute de români au murit în accidente de muncă numai anul trecut. Potrivit Eurostat, acum trei ani, rata acestor evenimente era de trei ori mai mare decât media pe continent. În căutarea unor soluţii, a venit în România directorul Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă.

Sorin Grindeanu a sesizat CCR cu privire la votul de la moţiunea de cenzură

Premierul interimar Sorin Grindeanu a trimis o solicitare la Curtea Constituţională, cu privire la procedura de vot de la moţiunea de cenzură, în urma căreia guvernul condus de el a fost demis în Parlament. Senatorii şi deputaţii PSD-ALDE au fost verificaţi de mai multe ori înainte să voteze, conform cu decizia partidelor din coaliţie.

SRI, precizări pentru Știrile TVR: Bărbatul din Pitești era într-un proces avansat de auto-radicalizare

Bărbatul din Pitești suspectat de terorism încerca să își convingă prietenii să i se alăture și să meargă cu el în Siria pentru a lupta alături de jihadiști. Cătălin Ionuț Bălan a aderat la o grupare jihadistă de pe teritoriul altui stat european și a cules informații despre un obiectiv militar de pe teritoriul României, fapte extrem de grave, a precizat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, pentru Știrile TVR.

Ultima Oră

Cele mai citite