Bebeluș salvat de la înec cu ajutorul unui dispecer de la ISU Cluj

9 februarie 2024, 08:47

Un bebeluș de trei luni din județul Cluj a fost salvat cu ajutorul unui dispecer ISU, care le-a explicat părinților prin telefon ce trebuie să facă. În momentul apelului, copilul era inconștient, întrucât se înecase cu lapte.

Apelul la 112 semnala că un bebeluș de trei luni din comuna Tritenii de Jos este inconștient. Florin Oneț a încercat să o liniștească pe mătușa copilului, care sunase, și să obțină informațiile necesare gestionării situației. Florin este tatăl unui băiețel de cinci luni.

Florin Oneț\plt. adj., ISU Cluj: Inițial am vorbit cu mătușa copilului, care era foarte speriată. Am încercat să o calmez, să spună exact ce s-a întâmplat cu copilul, după care am întrebat-o dacă copilul este bolnav. Mi-a spus că nu, copilul a băut lapte și i s-au administrat picături de colici. Copilul a început să respire tot mai greu, i-am spus mamei să ia copilul în brațe, să îl bată ușor pe spate, după care mi-am dat seama că starea lui se agravează.

În timpul apelului, este esențial că dispecerul să îi liniștească pe cei aflați într-o situație critică, pentru a obține informații care pot salva viața victimei. De cele mai multe ori, cei care sună sunt panicați, iar răbdarea și tactul dispecerului sunt esențiale.

Vlad Vulpe, medic rezident, UPU-SMURD Cluj: Este foarte important că populația generală să cunoască și să aplice corect manevrele de resuscitare pănă la sosirea unui echipaj specializat. Chiar pot face diferența între viață și moarte, să crească șansele de supraviețuire ale pacientului.

Plutonierul adjutant Florin Oneț a ajutat și alte persoane să aplice manevre de resuscitare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă