Proiecte adoptate la Senat: Femeile însărcinate au dreptul la însoţitor la naştere; scutecele pentru adulţi prescrise – compensate 80 la sută

24 June 2026, 15:36 (actualizat 24 June 2026, 15:40)

Senatul a adoptat, miercuri, două proiecte de lege care prevăd ca persoanele asigurate să beneficieze de scutece pentru adulţi cu preţul compensat în proporţie de 80%, pe baza prescripţiei medicale şi, respectiv, femeile însărcinate să aibă dreptul la însoţitor şi la intimitate în cursul travaliului şi naşterii.

Propunerile legislative completează în acest sens Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.

“Pacienţii asiguraţi în sistemul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au dreptul să beneficieze de scutece pentru adulţi, compensate în proporţie de 80% din preţul de referinţă, în baza prescripţiei medicului specialist, indiferent de caracterul temporar sau permanent al afecţiunii”, prevede unul dintre actele normative adoptate.

Cea de-a doua iniţiativă legislativă reglementează dreptul la însoţitor şi a dreptului la intimitate în cursul travaliului şi naşterii.

“Femeia însărcinată are dreptul la respectarea demnităţii, intimităţii şi vieţii private pe tot parcursul sarcinii, travaliului, naşterii şi până la externare. Unităţile sanitare publice şi private au obligaţia de a asigura condiţii minime pentru protejarea intimităţii femeii însărcinate. Aceste condiţii includ, după caz, asigurarea unor măsuri adecvate de protecţie a intimităţii, prin soluţii organizatorice sau tehnice corespunzătoare. Lipsa resurselor materiale sau modul de organizare a unităţii sanitare nu pot constitui, în sine, un motiv pentru restrângerea acestui drept, în lipsa unor motive obiective, justificate medical sau epidemiologic”, prevede actul normativ.

Proiectul mai stabileşte că “femeia însărcinată are dreptul de a fi însoţită, la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, naşterii şi transferului intrainstituţional”.

Exercitarea acestui drept se va realiza cu respectarea normelor de igienă, epidemiologice şi de siguranţă medicală, iar restrângerea lui este permisă numai în mod excepţional, în situaţii justificate medical sau epidemiologic. Măsura restrângerii se dispune de către personalul medical responsabil de îngrijirea pacientei.

Senatul este primul for sesizat cu aceste proiecte, Camera Deputaţilor este decizional. 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite