Grevă generală în Italia. Sunt afectate transportul local și feroviar, școlile, sănătatea și administrația publică
Italia intră într-o grevă generală, anunțață de Uniunea Sindicatelor. Vor fi afectate transportul local și feroviar, școlile, sănătatea si administrația publică. Mai mult, vor fi proteste în principalele orașe. La Roma va fi un marș care va bloca o parte din centrul istoric.
Italia este în grevă generală până în această seară la ora 21, când se va încheia protestul principalelor sindicate. Acestea solicită ca salariile și economia italiană să se alinieze mediei europene și va banii investiți în situații de război să meargă spre sănătate, administrație publică și în învățământ.
Sunt afectate transporturile locale, inclusiv transportul spre aeroporturi, însă zborurile nu sunt afectate.
Străzile din orașele în care vor avea loc proteste sunt închise și, dacă mergeți în Italia astăzi, încercați să vă adaptați situației de urgență.
Sindicatele anunță că dacă astăzi cererile nu vor fi ascultate, în 23 mai vor bloca Roma, pentru că toate aceste proteste organizate în marile orașe, se vor concentra la Roma.

