Proiectul salarizării unitare este deja contestat de sindicate

1 April 2026, 20:07 (actualizat 1 April 2026, 20:31)

Guvernul pregătește noua lege a salarizării unitare, un jalon obligatoriu în PNRR, care vizează eliminarea inechităților din remunerarea angajaților de la stat. Reforma în tot sistemul public trebuie finalizată până la sfârșitul lui august. Dar se va aplica în etape. Sindicatele au deja obiecții.

Proiectul noii legi a salarizării unitare este în lucru la Ministerul Muncii. Nu s-a făcut publică o schemă de calcul, principiul de bază a fost explicat de șeful Executivului.

Ilie Bolojan, premier: Cei care sunt peste un anumit nivel de salarizare să nu le mai crească salariile așteptând ca să îi ajungă creșterile din urmă, iar cei care trebuie să li se crească nu le va crește cu o sumă mare că tot trebuie se reducem deficitul(…) Estimez o intrare etapizată, iar în zona de magistrați să avem o lege intermediară care să regleze lucrurile, să nu mai avemsituația pe care am avut-o în ultimii ani cu acele sentințe.

Legea trebuie adoptată până la finalul lui august.

Dragoș Pîslaru, ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene: Nu va exista vreo reformă pe care să nu facem până pe 31 august, pentru că costul ar fi prea mare. Nu spun că sunt reforme ușoare.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: Sunt sceptic că vom putea finaliza, să dea Dumnezeu să mă înșel. Până la finalizare PNRR, nu e o treabă simplă, e cu impact bugetar mare. Ministrul Muncii va începe discuțiile cu partenerii sociali, care au deja obiecții.

Dumitru Costin, președinte BNS: Indicatorii de până în 2028 – 2029 arată scăderea cheltuielilor cu salariile în sectorul public. Nu mai visați la creșteri salariale printr-o nouă lege de salarizare în sectorul public pentru că cifrele arată altceva.

În legea actuală a salarizării, ierarhia între cel mai mic și cel mai mare salariu în sectorul public este de 1 la 12. Iar la salariul de bază se pot adăuga gradații, indemnizații de încadrare și diverse sporuri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite