Sindicatele critică noua lege a salarizării. Dumitru Costin:Pe ce principii au fost puse categoriile socio-profesionale?

Noua lege a salarizării unitare, pusă în transparență decizională, provoacă reacții dure din partea sindicatelor. Blocul Național Sindical avertizează asupra unor riscuri în gestionarea programelor din PNRR, iar angajații din aparatul de lucru al Guvernului cer un coeficient minim de salarizare, susținând că administrația centrală riscă să piardă specialiști.

Scrisoare deschisă BNS: Avertisment privind criza economică și apel la dialog național urgent

Blocul Național Sindical lansează un apel urgent către autoritățile statului, avertizând asupra unei crize economice și sociale profunde care afectează România. Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui și liderilor politici, sindicaliștii atrag atenția asupra dezechilibrelor macroeconomice majore, inflației ridicate și scăderii puterii de cumpărare, în contextul unui climat internațional instabil. Reprezentanții BNS solicită intervenții rapide și un dialog național pentru identificarea unor soluții concrete, menite să stabilizeze economia și să reducă impactul crizei asupra populației.

Proiectul salarizării unitare este deja contestat de sindicate

Guvernul pregătește noua lege a salarizării unitare, un jalon obligatoriu în PNRR, care vizează eliminarea inechităților din remunerarea angajaților de la stat. Reforma în tot sistemul public trebuie finalizată până la sfârșitul lui august. Dar se va aplica în etape. Sindicatele au deja obiecții.

Angajații CNAS sistează plățile către spitale și furnizori, nemulțumiți că doleanțele lor legate de salarizarea insuficientă sunt ignorate. Un milion de bolnavi ar putea fi afectați de această decizie

Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate opresc plăţile către spitale şi către furnizorii de servicii. Ei sunt nemulţumiţi că autoritățile nu vin cu soluții pentru revendicările lor. Sindicaliștii din toate casele de asigurări de sănătate din țară protestează de 10 zile și reclamă că au salarii prea mici și un volum mare de muncă. Decizia angajaţilor CNAS de a sista plățile ar putea afecta un milion de bolnavi, atrag atenția reprezentanții asociațiilor care apără drepturile pacienților.

Tichetele de masă nu se vor mai acorda și în bani - variantă posibilă discutată între sindicate, patronate și guvernanți

Măsurile fiscale au ajuns pe masa guvernului, în ședință la Palatul Victoria. Prevederile au fost discutate dimineață cu sindicatele, patronatele și cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale. Dacă sindicatele se plâng că excepțiile fiscale vor lovi în primul rând lucrătorii cu salarii mici și acuză evaziunea fiscală, patronatele cer în primul rând predictibilitate. Mesajul premierului a fost tranșant: avem o situație excepțională și ne trebuie măsuri excepționale.

Ultima Oră

Cele mai citite