Miniștrii pleacă, 49 de secretari de stat și 21 de prefecți PSD rămân în funcție

24 April 2026, 15:52 (actualizat 24 April 2026, 19:53)


Ieșirea PSD de la guvernare este, deocamdată, doar parțială. Deși miniștrii social-democrați au demisionat, oamenii partidului rămân în continuare în administrație, pe poziții-cheie în eșalonul doi. Situația amplifică tensiunile, dar poate deschide şi noi canale de negociere cu premierul Ilie Bolojan.

Cu 49 de secretari și subsecretari de stat, 21 de prefecți și 27 de subprefecți, social-democraţii continuă să controleze o parte importantă din administrație. PSD condiționează plecarea lor de depunerea unei moțiuni de cenzură, însă premierul are alte planuri.

Ilie Bolojan – prim-ministru: “Fiecare ministru care va prelua noile portofolii trebuie să facă o analiză a oamenilor, dacă sunt oameni incompetenți sau rău intenționați trebuie să fie înlocuiți. Scopul este ca oamenii competenți să fie puși la treabă, să fie respectați, să se lucreze cu ei, iar oamenii care sunt slabi, indiferent de culoarea politică, trebuie înlocuiți din funcții.”

La rândul sau, liderul USR spune că decizia PSD de a ramâne parțial la guvernare arată lipsa unei strategii clare.

Dominic Fritz – președintele USR: “Este straniu, totuși pare că vor să mai rămână așa cu un picior în acest guvern și cred că este un semnal că PSD e destul de debusolat. Nu are un plan foarte clar cum să iasă din această situație.”

În același timp, liderii PSD transmit mesaje contradictorii. Deși spun public că toate funcțiile vor fi pierdute odată cu ruperea coaliției, plecarea celor din eșalonul doi nu are un calendar clar.

Analiştii cred că situaţia ar putea deschide canale de negociere între social-democraţi şi premier.

Emanuel Cernat – analist politic: “Păstrarea celui de-al doilea eșalon în funcție poate reprezenta o încercare pe care s-o facă Ilie Bolojan de a face pasul către social-democrați și a încerca să găsească o soluție de compromis, în corelare cu solicitările enunțate de președintele Nicușor Dan.”

Secretarii de stat și subsecretarii de stat pot fi demiși prin decizie a prim-ministrului, la propunerea miniștrilor care preiau portofoliile, în timp ce prefecții și subprefecții pot fi înlocuiți prin hotărâre de guvern.

Prioritățile perioadei următoare

Premierul a făcut deja un plan cu vicepremierii cu privire la deciziile pe care le vor lua în perioada următoare. O prioritate este legea salarizării, trebuie să fie tăiate unele sporuri și eliminate în așa fel încât statul să facă economii.

Totodată, prioritare sunt și proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență, fiindcă acolo vorbim despre 11 miliarde de euro, sunt bani europeni care ar trebui să fie virați în conturile României la finalul lunii august. Iar pentru asta trebuie ca România să-și asume toate obiectivele.

Legea salarizării este unul dintre cele mai importante proiecte din PNRR și schimbă practic modul în care sunt plătiți angajații de la stat. Premierul însă dă asigurări că niciun salariu și niciun venit nu vor scădea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite