Trump continuă să-l atace pe Papa Leon: Să-l informeze cineva că Iranul a ucis în ultimele două luni cel puțin 42 de mii de protestatari inocenți

15 aprilie 2026, 19:42 (actualizat 15 aprilie 2026, 19:45)

Tensiunile dintre președintele american și papa Leon continuă: liderul de la Casa Albă îl persiflează pe suveranul pontif legat de războiul din Iran, după ce zilele trecute l-a acuzat că este „slab pe infracționalitate”. Declarațiile sale, împreună cu imaginea controversată în care Donald Trump pare să se asemene lui Isus Cristos, încep să stârnească indignare inclusiv printre susținătorii președintelui american.

Într-o nouă postare pe rețeaua sa de socializare, Donald Trump scrie „să-l informeze cineva pe Papa Leon că Iranul a ucis în ultimele două luni cel puțin 42 de mii de protestatari inocenți, complet neînarmați, și că este complet inacceptabil să dețină arma nucleară”.

Și vicepreședintele JD Vance, catolic fervent, care adesea invocă argumente religioase, l-a atenționat pe suveranul pontif să fie mai atent în declarații.

JD Vance, vicepreședintele SUA: Când papa spune că Dumnezeu nu este de partea celui ce mânuiește sabia, sunt o mie de ani de teorie a războiului drept, da?Putem avea divergențe dacă acest război (din Iran)este unul just, dar cred că așa cum este important ca vicepreședintele SUA să fie atent atunci când vorbește despre politici publice, și papa să fie atent când vorbește despre chestiuni de teologie.

Papa Leon l-a criticat pe Donald Trump în mai multe rânduri, direct și în direct, cel mai recent referitor la amenințarea de a șterge civilizația iraniană de pe fața pământului, pe care a numit-o complet inacceptabilă, și a declarat că nu va intra în polemică cu liderul american și că nici nu îi este teamă de acesta. Premierul Italiei Georgia Meloni, până nu demult considerată printre liderii europeni preferați ai lui Donald Trump, i-a luat apărarea Suveranului Pontif.

Giorgia Meloni: Cred că declarațiile, mai ales cele despre papa Leon, sunt inacceptabile. Mi-am exprimat solidaritatea cu papa Leon. Nu m-aș simți în largul meu într-o societate în care liderii religioși fac ce le spun cei politici, sau să zicem că nu în această parte a lumii.

După ce a fost criticat pentru postarea unei imagini făcute cu inteligența artificială în care părea să i se asemenea lui Iisus Cristos, Donald Trump a republicat imagini trucate – și a amintit că predecesorul său Barack Obama a fost portretizat în presă ca figură mesianică.

În SUA au avut loc mai multe proteste legate de atitudinea controversată a președintelui american față de papa Leon și creștinism – în contextul în care de mai multe ori Donald Trump a participat la rugăciuni și a fost susținut masiv de creștinii americani conservatori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite