„Sevrajul” de după Paște: de ce revenirea la muncă poate aduce iritabilitate și oboseală

Senzația de oboseală, iritabilitate sau gol interior pe care mulți oameni o resimt după sărbători nu este întâmplătoare, ci face parte din ceea ce specialiștii numesc „post-holiday blues”. Psihologul Radu Leca explică faptul că, după câteva zile de ritm mai relaxat, mese în familie și mai mult timp petrecut împreună, organismul și mintea se obișnuiesc rapid cu sentimentul de siguranță și apartenență.

De ce apare „sevrajul” de după Paște, chiar când sărbătoarea s-a terminat?

După zile cu ritm mai blând, mese împreună și mai multă libertate de mișcare, corpul și mintea se reobișnuiesc rapid cu ideea de siguranță și apartenență, iar revenirea bruscă la programul de muncă taie dintr-odată sursele de recompensă. În psihologia socială, contrastul dintre „înainte” și „după” amplifică trăirea de pierdere: nu e doar oboseală, ci un șoc de tranziție, similar cu ceea ce literatura numește „post-holiday blues”.

În termeni simpli, sistemul nervos iese din modul de conectare și intră în modul de performanță, iar mintea interpretează schimbarea ca pe o amenințare de resurse: timp, energie, atenție. În sevrajul de după Paște apar iritabilitate, somn fragmentat, poftă de dulce, un fel de gol în stomac, exact fiindcă organismul cere înapoi dozele de relaxare și predictibilitate asociate cu sărbătoarea.

De ce reacționează oamenii diferit, unii cu tristețe, alții cu furie sau apatie?

Diferențele țin de istoricul personal și de felul în care familia a învățat să gestioneze trecerile dintre „împreună” și „fiecare pe cont propriu”. În psihoterapia de familie, tranzițiile sunt momente de vulnerabilitate pentru sistem: se schimbă roluri, responsabilități, ritmuri de somn și alimentație, iar fiecare membru „reglează” atmosfera prin emoțiile sale.

Un adult care a crescut într-un mediu în care munca era egală cu valoarea personală trăiește întoarcerea ca pe o presiune morală, în timp ce altul, obișnuit cu conflictul în familie, simte plecarea la serviciu ca pe o evadare și revine mai ușor.

Contează și comparația: fotografiile cu „vacanțe perfecte” cresc sentimentul că revenirea e o înfrângere, nu o etapă normală.

Ce se întâmplă în cuplu și în familie când „vacanța” dispare și apare iar agenda?

În zilele libere, familia funcționează ca o micro-comunitate cu ritualuri: cafeaua împreună, vizite, gătit, glume, timp de joacă. Când reîncepe munca, ritmul devine fragmentat și apar „micro-rupturi” relaționale: unul se grăbește, altul rămâne cu sarcini, altul se simte nevăzut.

Terapia de familie descrie clar cum stresul nu stă doar în program, ci în negocierea rolurilor: cine duce copilul, cine face cumpărăturile, cine rămâne cu bunicii, cine își recuperează somnul. Dacă în vacanță s-a respirat mai multă apropiere, revenirea poate activa frica de distanță: „iarăși nu mai avem timp”, iar frica se exprimă prin critică sau retragere.

Cum intră în scenă vinovăția, mai ales după mese bogate și cheltuieli de sărbătoare?

Cultura locală leagă sărbătoarea de abundență și de datoria de a fi prezent în familie, iar după aceea apare regula nescrisă a „îndreptării”: dietă, ordine, productivitate.

Vinovăția are două fețe: una legată de corp („am exagerat”), alta legată de relații („n-am fost suficient de bun fiu, partener, părinte”). În psihologie, vinovăția intensă se combină cu rușinea și duce la autocritică, iar autocritica scade motivația și energia. Nu uita te rog, vinovăția se transformă în control: rigiditate în casă, ton tăios, planuri stricte, ca și cum disciplina ar „spăla” excesul. Rezultatul tipic e paradoxal: mai multă tensiune, mai puțină cooperare.

De ce se simte revenirea la muncă ca o „cădere”, deși viața de zi cu zi susține stabilitatea?

Mintea iubește poveștile cu început și final: sărbătoarea are sens, are ritual, are pauză; munca pare repetitivă și fără final clar. În psihologia socială, lipsa de control perceput crește stresul: inboxul, traficul, termenele limită, ședințele, toate reapar simultan și dau impresia de avalanșă.

Reîncadrarea ajută: tranziția se vede ca o „aterizare”, nu ca un eșec. Când familia discută realist despre primele zile oboseală, iritare, nevoie de spațiu scade surpriza și crește toleranța între membri.

Când se mențin ritualuri mici, precum o masă simplă împreună sau un mesaj de check-in, sevrajul se domolește fiindcă sistemul primește semnalul: conexiunea rămâne, chiar dacă programul se strânge.