Motorină fără accize și TVA pentru fermieri. Proiectul pus în dezbatere de Ministerul Agriculturii

28 March 2026, 14:09 (actualizat 28 March 2026, 20:27)

Fermierii ar putea primi un sprijin suplimentar pentru motorină. Ministerul Agriculturii propune ca agricultorii din sectorul vegetal să poată cumpăra motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările mecanizate din agricultură.

Sprijinul ar urma să fie acordat până la sfârșitul anului, însă fermierii spun că nivelul consumului standard luat în calcul – 78 de litri pe hectar – este insuficient pentru nevoile reale din teren.

Potrivit proiectului, Ministerul Agriculturii propune eliminarea accizei și a taxei pe valoare adăugată din prețul motorinei pentru fermierii cultivatori.

Pentru a beneficia de reducere, valabilă pe tot parcursul anului, agricultorii trebuie să obțină o adeverință de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și să depună o cerere de plată pentru suprafața cultivată.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că mecanismul ar urma să simplifice actualul sistem prin care fermierii primeau banii înapoi cu întârziere.

Este un mecanism foarte simplu prin care fermierii primeau acciza, dar foarte întârziat, de la Ministerul Finanțelor. Mecanismul vine în completare astfel încât, la 78 de litri pe hectar, fermierii să primească direct de la pompă motorină fără acciză și TVA”, a declarat ministrul.

Fermierii spun însă că reducerea ar trebui aplicată pentru un consum mai mare de carburant, care să reflecte lucrările agricole reale.

„Aratul consumă aproximativ 25 de litri pe hectar, pregătirea terenului poate ajunge la 20 de litri, iar la erbicidat sunt cel puțin trei tratamente, ceea ce înseamnă încă aproximativ 20 de litri. În total se ajunge ușor la peste 90 de litri pe hectar”, spune un fermier.

Chiar dacă nivelul sprijinului este considerat insuficient, experții spun că măsura i-ar putea ajuta mai ales pe fermierii mici.

„Fermele profesioniste au în curte ”tancuri” de motorină și lucrează cu firme specializate, iar mulți dintre fermieri au cumpărat deja carburantul. Cei mai mici sunt cei mai afectați: nu pot stoca motorina și nu au capital să cumpere în avans combustibil”, explică expertul în piața agricolă Florin Constantin.

În urmă cu o lună, Guvernul a crescut rambursarea accizei la motorină pentru agricultori la 2,69 lei pe litru. Dacă ordonanța de urgență privind eliminarea taxelor va fi adoptată, acest mecanism va rămâne valabil doar pentru sectorul zootehnic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite