Cererile de plăți către APIA se pot depune din 4 aprilie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul județean Mureș (APIA Mureș) informează potențialii beneficiari că în perspectiva demarării Campaniei de primire a Cererilor de Plată care va fi realizată începând cu data de a Aprilie a anului curent de campanie.

Nemulțumiri în PNL după demiterea lui Ionuț Lupu de la șefia APIA

Tensiunile din interiorul coaliției cresc și din alte motive. Ministrul Agriculturii, social-democratul Florin Barbu, l-a demis aseară pe liberalul Ionuţ Lupu de la şefia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). Decizia a provocat nemulțumiri în PNL. Motivul invocat oficial este blocajul în plata subvenţiilor către fermieri. Dar discuțiile de culise arată altceva.

Funcţionarii APIA avertizează că vor intensifica protestele dacă situaţia de discriminare salarială nu se va rezolva. Director general: Activitatea APIA nu este blocată

Funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, continuă protestele prin grevă japoneză în fiecare zi, în intervalul orar 10:00 - 11:00, şi avertizează că, în lipsa rezolvării situaţiei de discriminare salarială, vor intensifica formele de protest.

Scumpirea carburanților generează majorări de preț pe tot lanțul agroalimentar, din câmp până la raft. Fermierii estimează o marjă de creştere a preţurilor cu cel puţin 30%. "Altcumva suntem în faliment"

Scumpirea galopantă a motorinei inflamează prețurile alimentelor și materiilor prime. Fermierii avertizează că au costuri de producție tot mai mari și sunt nevoiți să majoreze anumite prețuri pentru a-și recupera cheltuielile. Oamenii spun că scumpirea carburanților i-a lovit chiar în toiul lucrărilor agricole pentru recoltare și pregătirea culturilor pentru anul viitor. Subvenția plătită de stat a fost demult înghițită de inflație.

Ultima Oră

Cele mai citite