JO 2026 – Skeleton: Apelul ucraineanului Gheraskevici împotriva descalificării sale a fost respins la TAS
Apelul ucraineanului Vladislav Gheraskevici împotriva descalificării sale din proba de skeleton din cadrul Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina, pentru că a vrut să poarte o cască în onoarea unor sportivi căzuţi în războiul cu Rusia, a fost respins, a anunţat vineri Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), relatează AFP.
„Camera ad-hoc a TAS a respins cererea şi a decis că libertatea de exprimare este garantată la Jocurile Olimpice, dar nu şi la locul de desfăşurare a competiţiei, ceea ce este un principiu sacru”, a declarat presei Matthieu Reeb, secretarul general al instanţei.
Germana Annett Rombach, singurul arbitru numit de TAS pentru a soluţiona litigiul, „a ţinut să clarifice faptul că este pe deplin sensibilă la comemorarea domnului Heraskevici şi la dorinţa acestuia de a creşte gradul de conştientizare cu privire la durerea şi devastarea suferite de poporul ucrainean, precum şi de sportivii ucraineni, ca urmare a războiului”, a detaliat tribunalul într-un comunicat.
Cu toate acestea, continuă TAS, ea „este obligată să respecte directivele CIO privind exprimarea sportivilor”. Carta Olimpică prevede că participanţii la Jocuri sunt liberi să vorbească în conferinţele de presă sau în zona mixtă, dar trebuie să se abţină de la orice „propagandă politică” pe teren sau pe podiumuri.
„Arbitrul unic consideră că aceste îndrumări stabilesc un echilibru rezonabil între interesul sportivilor de a-şi exprima opiniile şi interesul sportivilor de a primi atenţie necondiţionată pentru performanţa lor sportivă pe terenul de joc”, a continuat instanţa.
Ea a menţionat în mod specific „celelalte posibilităţi oferite sportivilor” pentru a atrage atenţia asupra unor aspecte la alegerea lor, „sau, în cazul domnului Heraskevici, prin purtarea unei căşti în timpul celor patru sesiuni de antrenament”, aşa cum este permis de CIO. „Scopul este de a menţine accentul Jocurilor Olimpice pe performanţe şi sport, un interes împărtăşit de toţi sportivii”, a subliniat arbitrul.
Sportivul în vârstă de 27 de ani, care a fost audiat vineri la Milano, timp de două ore şi jumătate, a solicitat instanţei supreme a lumii sportive să anuleze descalificarea sa, pe care a considerat-o „disproporţionată, nebazată pe o încălcare tehnică sau de siguranţă” şi care „îi provoacă prejudicii sportive ireparabile”, a explicat TAS joi seară.
După ce a încercat să-l convingă pe Heraskevici să le aducă un omagiu compatrioţilor săi purtând o simplă banderolă neagră, CIO şi Federaţia Internaţională de Bob şi Skeleton l-au descalificat joi dimineaţă.
Cazul a luat rapid o turnură politică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski acuzând CIO că „face jocul Rusiei”. Ministrul ucrainean de externe, la rândul său, a calificat decizia drept o „ruşine” şi a spus că organismul olimpic „şi-a descalificat propria reputaţie”.

