Grevă de avertisment în primăriile din 1500 de comune. ”Salariile sunt deja mici în administrația publică, o să rămânem fără oameni”
Angajații din peste 1.300 de primării din comune au oprit lucrul, timp de două ore. Sindicaliștii se tem că veniturile lor vor scădea, iar numărul posturilor va fi redus, odată cu reforma administrației publice. În timp ce angajații erau la protest, primarii au venit la București și i-au cerut socoteală premierului Ilie Bolojan. Șeful Guvernului le-a explicat însă că măsurile sunt necesare pentru a avea o administrație mai eficientă.
Astăzi, nu s-a lucrat timp de două ore în primăriile din peste 1500 de localități rurale, ceea ce înseamnă aproape jumătate din totalul acestora. Salariații din primarii au declanșat o grevă de avertisment, nemulțumiți de tăierile de cheltuieli impuse de Guvern și de măsurile de reformă.
În timpul grevei angajații primăriei Tunari spun că nu au stat degeaba. Au lucrat la documente care trebuie să fie gata în termenul legal, pentru că, spuneau angajații, au un volum foarte mare de activitate. Contribuabilii care au venit în acest timp aici, la primăria Tunari spuneau că înțeleg această situație, că înțeleg dreptul angajaților de a face o grevă de avertisment. Dar au fost și contribuabili care s-au arătat deranjați de această situație, pe motiv că aveau și ei la rândul lor diverse probleme de rezolvat.
La începutul protestului angajații primăriei au ieșit în fața instituției și și-au exprimat nemulțumirea cu privire la reforma administrației pregătite de guvernul Bolojan.
Mai precis, sunt neulțumiți de faptul că în primăriile care au bugete mici, care nu se pot autofinanța, li se vor impune o serie de grile de salarizare în cazul aparatului de specialitate al primarului și, spun sindicaliștii, că astfel s-a creat o discriminare pentru că această măsură nu se va aplica și în cazul primărilor din localutățile bogate.
Mai mult decât atât, această reformă mai prevede și posibilitatea reducerii normei de lucru de la 8 ore la 4 ore. Practic, un angajat care acum lucrează 8 ore, ar putea lucra pe viitor doar 4 ore, urmând să încaseze mai puțin bani, de asemenea se poate ajunge în situația în care postul său să fie desfințat.
Sindicaliștii mai suntem mulțumiți de faptul că această reformă prevede și desfințarea a 30% din posturile din administrația locală.
Spuneau angajații din primării, dar și sindicaliștii că o astfel de măsură s-a aplicat, deja. Au mai fost reduse cu 10% posturile din primării și ar putea ajunge într-o situație în care efectiv nu mai au pe cine să dea afară, pentru că sunt primării în mediul rural care funcționează deja cu doar 10 angajați.
În replică, guvernații susțin că această reformă este necesară pentru a eficientiza activitatea primărilor și s-ar putea face economii, întrucât în unele situații schemele de personal sunt supra-dimensionate.
Sindicaliștii au avertizat și că în situația în care guvernanții nu vor renunța la această reformă, vor intra în grevă generală.
”Sunt foarte nemulțumită de condițiile actuale, în primul rând de salariu și raportat la cât avem de muncă. Și aici mă refer la atribuții de stare civilă, adică avem zeci de mii de acte de validat într-un timp foarte scurt.”
”Sunt foarte puțini lucrătorii în primărie față de volumul de muncă, pentru că comuna s-a mărit foarte mult și nu analizează nimeni această situație.„
”Sunt dublu cetățeni care au nevoie de servicii, noi suntem pe schema veche și asta este situația. Din ăștia care suntem amăriți așa, hai să mai tăiem!”
”Oricum salariile sunt deja mici în administrația publică, probabil că o să rămânem fără oameni în totalitate.”

