Ilie Bolojan: Economiile din a doua jumătate a anului trecut ne-au permis să reducem deficitul bugetar cu peste 1% din PIB

21 January 2026, 22:43 (actualizat 21 January 2026, 22:50)

Economiile realizate în a doua jumătate a anului trecut ne-au permis să reducem deficitul bugetar cu peste 1% din PIB, sub ținta de 8,4% asumată, a anunțat, miercuri seară, premierul Ilie Bolojan.

Ne-am respectat angajamentele și am recâștigat credibilitatea în fața investitorilor și a piețelor financiare. În 2025 am redus deficitul fără a diminua investițiile. Acestea au totalizat 137,5 miliarde de lei, reprezentând peste 7% din PIB. Fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, au înregistrat un nivel ridicat de supracontractare, iar proiectele au fost prioritizate. Am menținut disciplina financiară și am parcurs o primă etapă de reducere a cheltuielilor statului, așa cum reiese din graficul alăturat. Am crescut veniturile bugetare, inclusiv prin majorarea unor taxe” a scris premierul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ilie Bolojan a explicat: “Aceste ajustări au generat o contracție economică și au însemnat dificultăți suplimentare pentru mulți români. Fără a mai crește taxele, avem însă o bază solidă pentru relansare în acest an”.

Premierul a subliniat că se lucrează “la construcția bugetului pentru 2026 pe baze realiste. Ținta de deficit este de puțin peste 6% și va fi definitivată în perioada următoare. Inflația va scădea spre 4%. Obiectivul nostru este un buget al relansării și al investițiilor. Peste 15 miliarde de euro vor proveni din fonduri europene, prin PNRR și politica de coeziune. Acești bani se vor regăsi în infrastructură, economie și servicii publice mai bune”.

Premierul a reamintit că, la începutul lunii februarie, va fi angajarea răspunderii pe legislația care va restrânge cheltuielile statului în administrație și va susține relansarea economică.

Ilie Bolojan a detaliat: “Ulterior, vom adopta bugetul. Știu că, deocamdată, în viața de zi cu zi se resimt efectele negative ale reducerii deficitului. Din lunile următoare, în urma măsurilor de însănătoșire adoptate și pe o bază economică mai sănătoasă, economia României va intra pe un traseu de relansare”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite