Palatul Cotroceni a fost iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Internaţională de Luptă împotriva violenţei asupra femeilor
Palatul Cotroceni a fost iluminat în culoarea portocaliu, marţi seară, pentru a marca Ziua Internaţională de Luptă împotriva violenţei asupra femeilor. Administraţia Prezidenţială sa alăturat, astfel, campaniei internaţionale „16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor”, care se derulează anual în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie.
„Violenţa împotriva femeilor este o realitate dură a societăţii româneşti, iar noi, autorităţi şi cetăţeni, trebuie să lucrăm împreună pentru a veni în sprijinul victimelor, astfel încât acestea să ştie că nu sunt singure şi că trebuie să ceară ajutorul atunci când sunt abuzate„, subliniază Administraţia Prezidenţială într-un mesaj dedicat acestei zile.
În primele 10 luni ale acestui an, 57 de femei şi-au pierdut viaţa în România în urma violenţei de gen, „un bilanţ cutremurător care arată că nu este vorba de întâmplări izolate, ci de un eşec al autorităţilor. Chiar şi când existau ordine de protecţie, ele nu au fost respectate sau puse în aplicare. Este momentul ca autorităţile să treacă de la vorbe la fapte: măsuri concrete, monitorizare reală, susţinere eficientă pentru victime, astfel încât tragediile să fie prevenite şi oprite definitiv. Este nevoie de instituţii care acţionează prompt, politici publice eficiente şi de o societate care nu mai tolerează nicio formă de abuz. Nicio femeie nu mai trebuie să se teamă că ziua de mâine nu va mai veni”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
25 noiembrie a fost stabilită în anul 2000 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite drept Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor.

