Reporterii Fox News, post favorabil administrației Trump, printre jurnaliștii care au renunțat la acreditările la Pentagon în semn de protest față de restricțiile impuse
Într-o acţiune fără precedent, zeci de reporteri acreditați la Pentagon și-au predat legitimațiile și au părăsit vestita clădire din care transmiteau corespondențe zilnice – fie pentru agenții de presă, pentru radio, televiziune sau online. Este de fapt un protest la adresa noii politici a Departamentului de Război. Sub pretextul unor posibile vulnerabilități de securitate, secretarul Pete Hegseth a impus restricții în comunicarea cu presa.
Relevant este că nu doar presa percepută drept „antagonică” regimului Trump, ci și reporterii postului favorabil Fox News au renunțat la acreditările lor. Altfel, oricum riscau să și le piardă, în cazul difuzării oricărei informații fără aprobarea expresă a secretarului de Război, Pete Hegseth – dar chiar și pentru simpla solicitare a unor informații de interes public.
Sunt însă și instituții ultra-conservatoare, care adesea au promovat teorii ale conspirației precum One American News, care au acceptat noile reguli.
Reporter: – Domnule președinte, luați în calcul ridicarea noilor restricții asupra presei acreditate la Pentagon? Ați discutat despre asta cu secretarul Războiului, Pete Hegseth?
Donald Trump: – Da, am discutat, crede că. De fapt cred că pot vorbi în numele lui, îl voi lăsa să vorbească, dar după părerea mea crede că presa este foarte perturbatoare în ce privește pacea lumii și poate pentru siguranța țării noastre. Presa este foarte neonestă, nu tu. Dar presa este foarte neonestă.
Secretarul de Război a deplâns faptul că jurnaliștii americani s-ar concentra nu pe călătoria în Orientul Mijlociu a președintelui, pe care a elogiat-o, ci pe propria lor situație, în loc să recunoască meritele lui Donald Trump.
Pete Hegseth: Poate că politica ar trebui să fie ca la Casa Albă sau la alte complexuri militare, unde trebuie să porți o acreditare care te identifică drept jurnalist, și nu poți pur și simplu să te plimbi pe unde vrei. Până acum, domnule președinte, presa putea merge aproape oriunde în Pentagon, una dintre cele mai secrete zone din lume!
Secretarul de Război, fost veteran de război dar și jurnalist pro-Trump, nu a explicat exact în ce constau abaterile jurnaliștilor – în condițiile în care accesul în interiorul Pentagonului nu este nici pe departe atât de facil cum l-a descris.
Dimpotrivă, până acum, ziariștii erau subiectul unor verificări amănunțite înainte să primească acreditările și, odată acceptați, aveau acces doar pe anumite trasee și în anumite zone ale Departamentului.

