2025, al doilea cel mai letal an pentru jurnaliști de la începutul secolului

Cu mai puțin de două săptămâni rămase până la sfârșitul anului, se poate spune deja că 2025 a fost al doilea cel mai letal an pentru jurnaliști de la începutul secolului, după 2024, a declarat joi Press Emblem Campaign (PEC), o organizație civilă care acționează pentru protejarea presei în conflictele armate, informează EFE.

Siguranța și independența jurnaliștilor de investigație sau care transmit din zone de conflict, în atenția PE

Siguranța și independența jurnaliștilor de investigație sau care transmit din zone de conflict este în atenția Parlamentului European, care a organizat marți, la Strasbourg, un seminar cu tema 'Reducerea la tăcere a vocilor jurnaliștilor în întreaga lume' în ziua în care a decernat premiul pentru jurnalism Daphne Caruana Galizia, transmite Agerpres.

Reporterii Fox News, post favorabil lui Trump, printre jurnaliștii care au renunțat la acreditările la Pentagon

Într-o acţiune fără precedent, zeci de reporteri acreditați la Pentagon și-au predat legitimațiile și au părăsit vestita clădire din care transmiteau corespondențe zilnice - fie pentru agenții de presă, pentru radio, televiziune sau online. Este de fapt un protest la adresa noii politici a Departamentului de Război. Sub pretextul unor posibile vulnerabilități de securitate, secretarul Pete Hegseth a impus restricții în comunicarea cu presa.

Zeci de reporteri acreditați la Pentagon și-au predat legitimațiile de acces, după restricțiile impuse privind presa

Într-o mișcare fără precedent, zeci de reporteri acreditați la Pentagon și-au predat legitimațiile de acces și au părăsit vestita clădire din care transmiteau corespondențe zilnice. Este o manifestare de protest față de noua politică a Departamentului de Război, care a impus restricții în comunicarea cu presa.

Ultima Oră

Cele mai citite