”Orașele-burete”, soluția verde împotriva inundațiilor urbane. Spațiile verzi ar putea reduce riscul de viituri
Specialiștii au propus mai multe soluții cu ajutorul cărora poate fi prevenit riscul de inundații. De exemplu, în orașe, o problemă o constituie faptul că, odată cu apariția de construcții noi, spațiile verzi sunt înlocuite cu clădiri și zone betonate.
Solul și vegetația reprezintă însă cea mai eficientă metodă de reținere a apei pluviale, pentru că funcționează exact ca un burete: apa este păstrată în loc, iar surplusul se scurge treptat.
Dar atunci când solul este acoperit de straturi de beton, doar o cantitate foarte mică de apă mai poate pătrunde în pământ. Restul se scurge și prezintă risc de inundații. Iată ce prevede conceptul de „orașe-burete”.
Ce sunt orașele-burete
Oraşele-burete sunt orașe proiectate să absoarbă, să filtreze, să stocheze și să utilizeze apa de ploaie. Scopul lor este să reducă riscul de inundații și să economisească resursele de apă.
Acest lucru se poate face prin amenajarea de noi spaţii verzi, grădini de ploaie, acoperişuri înverzite şi rezervoare de ape pluviale.
Toată apa colectată de pe acoperișuri sau alte suprafețe poate fi folosită ulterior pentru irigații, spălarea străzilor sau alimentarea toaletelor.
Zonele verzi oferă și spaţii de recreere, reduc efectul de seră și contribuie la creșterea biodiversității.

