Și pentru ei suntem oameni | Dresajul şi educaţia canină previn tragedii. Instructor: “Omul are responsabilitatea, nu câinele”
Dincolo de iubirea pentru animale, dresajul și respectarea legii fac diferența între un prieten de nădejde și un risc pentru comunitate. Specialiștii atrag atenția: responsabilitatea aparține întotdeauna stăpânului.
Incidentele în care câinii scapă de sub controlul stăpânilor atrag atenția asupra unei probleme majore: lipsa dresajului.
Robert Caraman, instructor de dresaj canin: Principala problemă a educației chinologice de la noi din țară este lipsa parteneriatelor cu autoritățile locale. În toate țările membre UE există colaborări între primării și diverși instructori de dresaj canin acreditați sau școli de dresaj, colaborări în urma cărora aceștia desfășoară cursuri de dresaj la un preț mult mai mic, devenind astfel accesibile unui număr mult mai mare de proprietari de căței.
Dresajul nu înseamnă doar comenzi de bază, ci și învățarea unui comportament echilibrat, care poate preveni atacuri sau alte situații tragice. Legea prevede pedepse dure pentru proprietarii de animale imprudenți.
Tudor Tim Ionescu, instructor dresaj canin: Din experiența mea, 8, dacă nu chiar 9 din 10 atacuri canine în România provin de la câini cu deținător. Omul care este la capătul lesei are responsabilitatea, nu câinele, care este un animal și atunci trebuie să mă asigur că eu îi transmit regulile de comportament în societate.
Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române: Nerespectarea prevederilor legale atrage după sine atât sancțiuni contravenționale cât și pedepse cu închisoarea, în cazul de față pentru neluarea măsurilor pentru a preveni atacul canin. Vorbim de o pedeapsă cu închisoarea de la 6 la luni până la 3 ani.
Dresajul înseamnă inclusiv grijă pentru sănătatea și siguranța animalului.
Prof dr. Alina Rusu, USAMV Cluj-Napoca: Un animal care trece prin aceste ședințe de dresaj va fi capabil să comunice mai bine cu noi, cu oamenii.
Elisa Olaru, jurnalist TVR: Un câine cu adevărat dresat atunci când stăpânul îi spune “Nu” el nu mănâncă nimic de pe stradă, care eventual poate fi periculos.
Tudor Tim Ionescu, instructor dresaj canin: Sănătatea câinelui, înțelegând că poate să fie lovit de o mașină, dacă nu am o chemare foarte bună. De exemplu, poate să mănânce de pe jos lucruri toxice sau care nu îi fac bine, pentru că nu înțelege acest lucru. El întâi mănâncă, nici măcar nu mestecă, el înghite.
Specialiștii recomandă ca fiecare stăpân să urmeze cursuri de dresaj împreună cu animalul său. Doar așa pot fi prevenite incidentele, iar viața, și a oamenilor și a animalelor de companie, va fi mult mai sigură.
Atenție! Cruzimea față de animale și uciderea acestora se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare! Puteți semnala cazurile la 112.
Citește #Și pentru ei suntem oameni | Apă şi hrană pentru pisicile fără stăpân, în schimbul PET-urilor
TVR continuă un demers jurnalistic unic: o societate mai empatică și mai responsabilă. „Și pentru ei suntem oameni” este campania marca TVR – în colaborare cu Poliția Română, ANSVSA, Guvernul României și Consiliul Județean Ilfov – prima dedicată informării, conștientizării și educării pentru protecția animalelor. Avem legi, avem instituții, avem poliție dedicată. Dar, zilnic, animalele sunt ignorate, abandonate sau abuzate. Respectul față de animale nu e un moft. Este o obligație legală și morală.

