Consiliul NATO: Aliații europeni avertizează că vor doborî avioanele și dronele intruse

23 September 2025, 19:55 (actualizat 23 September 2025, 19:56)

Secretarul general NATO, Mark Rutte, a declarat astăzi că recentele acțiuni aLe Rusiei prin care spațiul aerian al Alianței este încălcat sunt fie intenționate, fie demonstrează incompetenţa crasă. După consiliul NATO, reunit dimineață la cererea Estoniei, aliații au condamnat cu fermitate” încălcarea „periculoasă” de către Rusia a spațiului aerian estonian de săptămâna trecută.

Și spun în declarația finală a reuniunii de azi că incursiunea a făcut, citez, „parte a unui model mai amplu de comportament rusesc din ce în ce mai iresponsabil” și i-au cerut Rusiei să înceteze.

Aliații au condamnat în termeni duri recenta încălcare a spațiului aerian estonian, iar consiliul a ajuns la concluzia că decizia doborârii aparatelor de zbor intruse trebuie să fie luată pe baza informațiilor privind nivelul de amenințare. Este o măsură de precauție pentru a preveni orice escaladare a relației tensionate cu Rusia.

Mark Rutte, secretar general NATO: Decizia privind doborârea aparatelor de zbor străine, care trebuie luată în timp real, este întotdeauna bazată pe informaţiile avute la dispoziţie privind ameninţarea pe care o presupune aparatul de zbor, inclusiv tipul de răspuns şi ce fel de ameninţare reprezintă, riscuri pentru forţele aliate, infrastructura civilă. Aşa cum am mai spus, Comandamentul suprem al aliaţilor are prerogativa şi responsabilitatea şi, de asemenea, posibilităţile.

În cadrul misiunii sanitnela estică, Sistemului Aerian de Alertare și Control al NATO a efectuat deja primul zbor.

Lt.-colonel Christian Brett, șeful Afacerilor Publice al Forței Aeriene de Avertizare Timpurie și Control NATO: Astăzi, desfășurăm prima misiune AWACS în sprijinul noii misiuni militare, Santinela estică. Desfășurăm o misiune de supraveghere pe flancul estic deasupra Poloniei.

La consiliul de securitate al ONU, o reuniune de urgență solicitată de Estonia, aliații europeni au avertizat că vor doborî avioanele sau dronele ruseşti implicate în orice alte încălcări ale spaţiului aerian al NATO.

Yvette Cooper, ministrul britanic de externe: În cel mai rău caz, sunt tentative deliberate de subminare
a interităţii teritoriale a naţiunilor suverane şi a securităţii Europei. Riscă să greşească. Deschid (nr. ruşii) uşa unei confrutări armate directe între NATO şi Rusia. Puterea NATO este de neegalat şi determinarea să de a apăra pacea şi securitatea în Europa este de neclintit. Asta trebuie să fie clar pentru Rusia. Și laud răspunsul hotărât și ferm al Estoniei, Poloniei și României, precum și al tuturor aliaților NATO
.

Michael Waltz, ambasadorul SUA la ONU: SUA sunt alături de aliaţii NATO în faţa acestor încălcări
ale spaţiului aerian şi profit de această oportunitate că să repet şi să subliniez că SUA şi aliaţii noştri vor apărafiecare centimetru de teritoriu NATO. Rusia trebuie să oprească imediat acest comportament periculos.

Radoslaw Sikorski, ministrul polonez de externe: Am o singură cerere pentru guvernul rus. Dacă o altă rachetă sau aparat de zbor intră în spaţiul nostru aerian fără permisiune, deliberat sau din greşeală, şi este doborâtă şi resturile cad pe teritoriul NATO, vă rog să nu veniţi aici ca să vă plângeţi. Aţi fost avertizaţi! Mulţumesc.

Rusia a negat că avioanele sale au intrat în spaţiul aerian estonian, insistând că zborurile au fost efectuate „în strictă conformitate cu normele internaţionale”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite