Summitul B9: Șefii delegațiilor, mesaje de unitate a țărilor în interiorul NATO. Nicușor Dan, Karol Nawrocki și Mark Rutte, declarații comune

13 May 2026, 07:39 (actualizat 14 May 2026, 00:07)

Preşedintele Nicuşor Dan a găzduit, miercuri, la Palatul Cotroceni, cel de-al 11-lea Summit al Formatului Bucureşti 9 (B9), cu participarea statelor nordice, SUA şi Ucrainei. 16 delegații străine la nivel de șef de stat și de guvern au fost prezente, la București, la cea de-a 11-a întâlnire la nivel înalt a B9. TVR este broadcaster oficial al Summitului B9.

Summitul B9 de la București s-a încheiat cu un mesaj de unitate pe flancul estic al NATO, dar şi cu apel pentru o Europă mai puternică în cadrul Alianţei. Liderii au avertizat că Rusia rămâne principala amenințare pentru securitatea euroatlantică și au promis investiții mai mari în apărare.

În declarația comună, statele membre au decis să sprijine Ucraina şi au condamnat acțiunile agresive ale Federaţiei Ruse, inclusiv atacurile hibride, sabotajul și încălcările repetate ale spațiului aerian al statelor aliate. Iar preşedintele Poloniei a susţinut extinderea formatului B9 pentru a include ţările nordice. Mesajul de la Bucureşti a fost acela că NATO nu poate exista fără Statele Unite.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a cerut statelor aliate să accelereze investițiile în apărare.

La summit a fost prezent şi Volodimir Zelenski, care a avut si întâlniri bilaterale cu preşedinţii României, Poloniei, Lituaniei și Finlandei. În discuția cu Nicușor Dan, liderul de la Kiev a vorbit despre cooperarea în industria de apărare și despre sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei.

Imagini LIVE de la Summitul B9:

ACTUALIZARE Nicușor Dan, Karol Nawrocki și Mark Rutte răspund întrebărilor jurnaliștilor

ACTUALIZARE Secretarul general al NATO, Mark Rutte, face declarații la finalul Summitului B9.

Rutte, la București: Avem nevoie de o Europă mai puternică. Salut investițiile făcute de România și Polonia în apărare

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este şi va fi mereu o alianţă puternică şi avem nevoie de o Europă mai puternică într-o NATO mai puternică, a declarat, miercuri, secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele României, Nicuşor Dan, şi preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, la finalul Summitului B9.

ACTUALIZARE Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, face declarații la finalul Summitului B9.

ACTUALIZARE Președintele Nicușor Dan face declarații la finalul Summitului B9 organizat la București. În direct, la TVR 1 și TVR Info

Nicușor Dan, la finalul Summitului B9: Am discutat despre necesitarea susținerii Ucrainei. Am vorbit de Moldova

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații la finalul Summitului B9 organizat la București. Mark Rutte, șefi de stat și de guvern, alături de Volodimir Zelenski, au discutat despre consolidarea flancului estic, creșterea cheltuielilor pentru apărare și sprijinul acordat Kievului. TVR este broadcaster oficial al Summitului B9.

ACTUALIZARE Nicușor Dan, Karol Nawrocki și Mark Rutte susțin declarații comune, la finalul summit-ului B9 de la București. TVR Info și TVR 1 transmit în direct.

ACTUALIZARE Șefii delegațiilor participă la un dejun de lucru.

ACTUALIZARE Șefii delegațiilor au făcut o fotografie de grup.

ACTUALIZARE Volodimir Zelenski a ajuns la Summitul B9: Sarcina noastră e să ne asigurăm că Rusia nu mai poate să dea vreodată ultimatumuri, să domine sau să-şi destabilizeze vecinii, să înceapă războaie fără consecinţe.

ACTUALIZARE Președintele Poloniei, discursul de la deschiderea summitului:

Karol Nawrocki, președintele Poloniei: Conflictul Rusiei nu este un conflict izolat, este o amenințare la întreaga ordine nord-atlantică. Se dorește slăbirea coeziunii NATO și a statelor democratice din regiunea noastră. De aceea, B9 este mai important astăzi decât oricând în trecutul său. Nu suntem la o periferie aici, este vorba de un centru de gravitație al NATO.

ACTUALIZARE Lucrările summitului B9 au început. Președintele României, Nicușor Dan, este cel care a deschis discuțiile:

Președintele Nicușor Dan: Scopul reuniunii noastre este de a acorda viziunile noastre despre viitorul Alianței Nord-Atlantice și pentru fiecare din țările noastre există o prioritate pentru propria securitate. Există o prioritate pentru consolidarea relației transatlantice, de aceea motto-ul acestei reuniuni este: Oferim mai mult pentru securitatea transatlantică.

ACTUALIZARE Secretarul general al NATO a ajuns la Cotroceni:

ACTUALIZARE La summit a ajuns și președintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda;

ACTUALIZARE Președintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, a ajuns la Cotroceni.

ACTUALIZARE La Palatul Cotroceni a sosit prim-ministrul Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen.

ACTUALIZARE Președintele Republicii Finlanda, Alexander Stubb, a ajuns la B9.

ACTUALIZARE La Cotroceni a ajuns și subsecretarul de Stat din Statele Unite ale Americii pentru controlul armamentelor și securitate internațională, Thomas DiNanno;

ACTUALIZARE A sosit și secretarul de Stat permanent din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Islandei, Benedikt Árnason;

ACTUALIZARE Reprezentantul Permanent al Republicii Bulgaria la NATO, Ambasadorul Nikolay Milkov, a ajuns la summit.

ACTUALIZARE Președintele Poloniei și ambasadorul Ungariei în România, Kissné Hlatki Katalin, au ajuns la Cotroceni.

Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au venit încă de marți în România și au fost primiți la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Cei doi lideri vor coprezida reuniunea de astăzi a Summitului Formatului Bucureşti 9.

Preşedintele Nicuşor Dan găzduieşte miercuri, la Palatul Cotroceni, cel de-al 11-lea Summit al Formatului Bucureşti 9 (B9), cu participarea statelor nordice, SUA şi Ucrainei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea se desfăşoară sub imperativul contribuţiei sporite la securitatea transatlantică, formulă care reflectă angajamentul colectiv al aliaţilor de pe Flancul Estic şi Nordic de a contribui şi mai substanţial la securitatea transatlantică.

România găzduieşte Summitul B9 pentru a patra oară, după ediţia inaugurală din 2015, cea în format hibrid din 2021 şi cea din 2022, consolidându-şi astfel statutul de actor central în arhitectura de securitate a Flancului Estic, se arată într-un comunicat.

Conform sursei citate, preşedintele Nicuşor Dan va coprezida lucrările alături de omologul său polonez, Karol Nawrocki, în calitate de stat cofondator al formatului.

Ce înseamnă Formatul B9

La Bucureşti vor fi prezente 16 delegaţii străine la nivel de şef de stat, de guvern sau reprezentanţi guvernamentali:

* Formatul B9: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria

* Aliaţii nordici: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia

* secretarul general NATO, Mark Rutte

* Invitaţi speciali sunt preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi Thomas DiNanno – subsecretar de stat al SUA pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională

Lista participanților

  • Secretarul General NATO, Mark Rutte;
  • Președintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda;
  • Președintele Republicii Estonia, Alar Karis;
  • Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel;
  • Președintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs;
  • Președintele Republicii Slovace, Peter Pellegrini;
  • Președintele Republicii Finlanda, Alexander Stubb;
  • Prim-ministrul Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen;
  • Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski;
  • Subsecretarul de Stat din Statele Unite ale Americii pentru controlul armamentelor și securitate internațională, Thomas DiNanno;
  • Ministrul Apărării din Regatul Suediei, Pål Jonson;
  • Ministrul Afacerilor Externe din Regatul Norvegiei, Espen Barth Eide;
  • Secretarul de Stat permanent din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Islandei, Benedikt Árnason;
  • Reprezentantul Permanent al Republicii Bulgaria la NATO, Ambasadorul Nikolay Milkov;
  • Ambasadorul Ungariei în România, Kissné Hlatki Katalin.

Ce se întâmplă la summit

Summitul va include o sesiune plenară şi un dejun de lucru.

La finalul reuniunii, liderii vor adopta o Declaraţie comună.

Copreşedinţii formatului, România şi Polonia, alături de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, vor susţine la final o conferinţă de presă.

Când a fost format B9 și de ce

Formatul Bucureşti 9 a fost lansat în anul 2015, la iniţiativa comună a României şi Poloniei, ca răspuns la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Cele zece reuniuni de până acum au confirmat statutul formatului de voce coerentă a Flancului Estic în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Summitul din 2026 se desfăşoară cu mai puţin de două luni înaintea Summitului NATO de la Ankara (7 – 8 iulie 2026), într-un moment de presiune crescută asupra securităţii europene şi transatlantice, se arată în comunicatul citat. “Rusia rămâne cea mai semnificativă şi directă ameninţare pe termen lung la adresa Alianţei. Flancul Estic al NATO continuă să fie deosebit de expus prin încălcări ale spaţiului aerian aliat, acte de sabotaj, ameninţări la adresa infrastructurii critice şi campanii de agresiune hibridă, toate acestea marcând realitatea strategică a regiunii”, precizează sursa citată.

Care sunt subiectele discutate azi la București

Summitul de la Bucureşti va reprezenta un forum de evaluare a pregătirilor pentru Summitul NATO de la Ankara şi urmărirea rezultatelor aşteptate.

Pe agenda reuniunii se află subiecte legate de:

* creşterea cheltuielilor de apărare – implementarea angajamentelor de la Haga privind alocarea a 5% din PIB pentru apărare şi consolidarea bazei industriale transatlantice;

* coerenţa strategică pe Flancul Estic – abordare omogenă de la nord la sud, cu accent pe coordonare şi interoperabilitate;

* sprijinul pentru Ucraina – importanţa pentru securitatea europeană şi transatlantică a unei soluţionări juste şi durabile a conflictului;

* partajarea echitabilă a responsabilităţilor în cadrul NATO – creşterea contribuţiei aliaţilor europeni (şi Canadei) şi intensificarea investiţiilor în cercetare şi inovare în domeniul apărării.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului român va accentua importanţa coerenţei strategice pe întreg Flancul Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, şi va sublinia necesitatea implementării angajamentelor de la Haga privind creşterea la 5% din PIB a cheltuielilor de apărare şi consolidarea capacităţii industriei transatlantice de apărare. De asemenea, Nicuşor Dan va reitera sprijinul ferm pentru Ucraina, ca investiţie în securitatea aliată.

Summitul va fi o bună oportunitate pentru România de a menţine o atenţie sporită asupra evoluţiilor regionale de securitate, inclusiv în cazul partenerilor expuşi ameninţării ruse, precum Republica Moldova.

Nu în ultimul rând, va fi evidenţiată necesitatea intensificării contribuţiilor europene la partajarea responsabilităţilor cu SUA, prin asumarea unui rol crescut în securitatea europeană.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite