Un nou val canicular și un dom de caldură din zona Balcanilor. Efecte semnificative pentu sănătate și asupra rețelelor energetice

Un nou val canicular și un dom de caldură din zona Balcanilor
25 July 2025, 10:23 (actualizat 25 July 2025, 16:54)

Se așteaptă ca regiunea Balcanilor să se confrunte cu un val de căldură intens și prelungit în următoarele zile, cu un maxim între 21 și 26 iulie 2025. Abaterile de temperatură față de media 1991-2020 vor depăși pe alocuri +8 până la +10°C, se arată într-o analiză Info Clima.

Cele mai calde regiuni vor fi Grecia, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria, sudul Italiei și vestul Turciei, unde se așteaptă ca temperatura maximă să atingă sau să depășească 42-44°C, niveluri care se apropie sau chiar depășesc recordurile din anii anteriori. Zona de sud și de est a României va fi și ea afectată, cu temperaturi prognozate de 38-39 °C.

În aceste zile, Europa este prinsă într-un tipar de vreme „de blocaj”, în care un dom de aer foarte cald, din nordul Africii, stă deasupra continentului ca un capac și nu se mai deplasează, iar la niveluri mai joase o zonă de presiune ridicată din Atlantic (Anticiclonul Azoric) aduce aer mai rece din nord-vest spre centru. Acest aer rece, coborând, deplasează aerul tropical înspre sud-estul Europei, inclusiv peste România, astfel că la circa 1.500 m altitudine temperaturile ajung pe la 24°C, foarte ridicate pentru acel nivel, și asta se traduce la sol prin caniculă intensă și persistentă.

Domurile de căldură și cum acestea alimentează valurile caniculare

Domul de căldură este un fenomen meteorologic în care un sistem de presiune atmosferică ridicată acționează ca un “capac” care blochează aerul cald într-o anumită regiune pentru mai multe zile sau chiar săptămâni. Un dom de căldură este o zonă de aer cu presiune ridicată din atmosferă care rămâne blocată deasupra unei regiuni, deoarece dinamica atmosferică din jur împiedică deplasarea acesteia. Funcționează ca un capac pus peste o oală care fierbe: sistemul de înaltă presiune prinde aerul cald dedesubt, iar acesta se comprimă și se încălzește, formând un „dom”.Acest proces amplifică valurile de căldură și inhibă formarea norilor, permițând radiației solare să încălzească și mai intens suprafața terestră.

Acest fenomen pe care îl observăm și resimțim deja în zona Europei de Sud-Est și Balcanilor se datorează transportului intens de mase de gaze fierbinți din Africa de Nord către estul Mediteranei, în timp ce masele de aer mai rece se deplasează către vestul Europei.

Se preconizează că efectele vor fi semnificative:

•             Risc sporit pentru sănătatea umană, în special pentru persoanele în vârstă, copii și persoanele cu probleme de sănătate.

•             Presiuni asupra rețelelor energetice, ca urmare a creșterii cererii de răcire.

•             Impactul asupra agriculturii și mediului natural, cu risc crescut de incendii pe fondul unor secete severe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite