Schimburi de rachete Israel-Iran. Trump: E greu să ceri Israelului să înceteze atacurile, atât timp cât câștigă

21 iunie 2025, 15:05 (actualizat 21 iunie 2025, 15:36)

Israelul și Iranul se acuză reciproc de tergiversare a eforturilor diplomatice, iar președintele Statelor Unite afirmă că este dificil să împiedice Israelul să continue atacurile, având în vedere succesul acestora. Războiul aerian dintre cele două țări continuă și Agenția Internațională de Energie Atomică afirmă că Teheranul are suficient material pentru arme nucleare. Atenție, sunt imagini și detalii cu impact emoțional!

Din nou, sirenele au sunat la Ierusalim și Tel Aviv, oamenii au trebuit să se ascundă în adăposturi.

Sistemele antiaeriene au interceptat majoritatea rachetelor iraniene, dar câteva dintre acestea au reușit să treacă de apărarea israeliană.

Pagubele cele mai importante s-au înregistrat în centrul țării și la Haifa.

Gideon Saar, ministrul de Externe israelian: Știm din trecut că Iranul nu negociază onest. Dar din cel mai recent raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică am citit că Iranul își respectă alte angajamente. Așa că personal, sunt sceptic referitor la intențiile și onestitatea Teheranului.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică confirmă că Iranul are material pentru arme nucleare, dar nu a găsit dovezi pentru un plan în acest sens.

Rafael Grossi, directorul AIEA: Nu avem, în aceste moment, nicio dovadă tangibilă a existenței unui program de producere a unei arme nucleare. Există activități disparate, și există materialul.

Israelul afirmă însă că peste noapte a atacat comandanți pro-palestinieni și ținte militare implicate în producerea de rachete și că întregul scop al operațiunilor sale este să împiedice Iranul să dezvolte arme nucleare.

De cealaltă parte, Teheranul afirmă că desfășoară cercetări doar în scop pașnic, că tirurile de rachete sunt o ripostă la agresiunea israeliană și că nu va negocia sub amenințarea armelor.

Discuțiile de la Geneva cu Marea Britanie, Franța și Germania au rămas deocamdată fără rezultate palpabile.

Abbas Araghchi, ministrul de Externe Iranian: Iranul este gata să ia în considerare diplomația, odată ce agresiunea încetează, iar agresorul este tras la răspundere pentru crimele comise. Din acest punct de vedere, am explicat fără echivoc că Iranul nu își va negocia capacitățile de apărare.

Ministrul iranian de Externe a fost contrazis de președintele Statelor Unite, Donald Trump, care a răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști.

– Ministrul de Externe iranian a afirmat că dacă SUA chiar au intenții diplomatice reale,
veți cere Israelului să își înceteze atacurile. Veți face această cerere?

Donald Trump, preşedintele SUA: Cred că e foarte greu să facem această cerere, cât timp (Israelul) câștigă, e mult mai greu decât atunci când cineva pierde. Dar suntem gata și dispuși. Suntem în legătură cu Iranul, vom vedea.

Situația din Orientul Mijlociu a fost subiectul unei reuniuni speciale a Consiliului de Securitate ONU. Oficialii Națiunilor Unite au prezentat bilanțuri de victime atât din Israel, cât și din Iran.

“Dați păcii o șansă”, a spus secretarul general, Antonio Guterres.

Dar ședința a fost până la urmă un prilej pentru cele două state să se acuze reciproc, SUA să acuze Iranul, iar Rusia să acuze Israelul de sabotare a negocierilor iraniene cu Statele Unite.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite