O analiză i-a salvat viața. Mărturii ale supraviețuitorilor leucemiei: „Mi-am îmbrățișat copilul ca și cum nu m-aș mai fi întors”
Analizele de sânge făcute periodic pot salva vieți. O tânără a aflat în ultimul moment, în pandemie, că avea leucemie severă – o afecțiune care putea fi depistată ușor prin analize uzuale.
Au salvat-o transfuziile de sânge, urmate de un transplant medular. Acum, ea îi imploră pe oameni să doneze sânge pentru un tânăr cu aceeași formă de cancer și să se înscrie ca donatori de celule stem, pentru a putea salva alte vieți.
„În ziua în care am plecat la transplant, mi-am îmbrățișat copilul ca și cum nu m-aș mai fi întors. Dar iată, cu ajutorul medicilor și al oamenilor care s-au implicat, pot să fiu lângă el.”
În primul an al pandemiei, Alexandra era în pragul morții când a ajuns la urgență, la Spitalul Floreasca, chiar de Crăciun. În patru ore era deja pe transfuzii și chimioterapie, la Institutul Fundeni. Avea o formă gravă de leucemie, care putea fi depistată printr-o simplă analiză de sânge.
Petruța Alexandra Ilie, supraviețuitoare a leucemiei, cu transplant medular: „Nu m-am gândit că poate fi ceva atât de grav. Aveam stări de amețeală, febră constantă – timp de două săptămâni. Lipsa poftei de mâncare, leșinuri, vânătăi foarte multe, sângerări de diferite feluri.”
Tânăra a ajuns la 26 de ani cu ajutorul donatorilor de sânge și celule stem, dar și al tratamentelor. Astăzi, pacienții cu cancere hematologice au acces, și în România, la terapii moderne.
Prof. dr. Daniel Coriu, director, Centrul de Hematologie și Transplant Medular, Institutul Fundeni: „Până în anul 2000, mortalitatea era foarte mare. Supraviețuirea la 5 ani era de aproximativ 20%. Astăzi, după 10 ani, rata de supraviețuire a depășit 80%. Atunci când corpul nostru transmite un semnal – de exemplu, oboseala – trebuie să ne adresăm medicului.”
Cezar Irimia, președinte, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: „Tratamentele personalizate ar salva vieți și bani. Nu sunt fonduri pentru investigații, dar cheltuim mult mai mult pentru tratamente tardive.”
Pentru Alexandra, salvarea a venit de la o tânără de 20 de ani din Germania, care i-a donat celulele stem. La fel, Ramona îi datorează viața unui donator german.
Ramona Munteanu, supraviețuitoare a unui cancer de sânge: „El este în inima mea și va fi întotdeauna, pentru că mi-a dat viață din viața lui.”
Șansa de a găsi un geamăn imunologic este de 1 la 500. În România sunt înscrise puțin peste 106.000 persoane în Registrul Național al Donatorilor de Celule Stem. În acest moment, 47 de bolnavi fără rude compatibile așteaptă o șansă la viață. Dar celulele stem rezistă doar 72 de ore – nu pot veni de la mii de kilometri distanță. Pentru un pacient din trei, nu se găsește donator compatibil.
REGISTRUL NAȚIONAL AL DONATORILOR DE CELULE STEM HEMATOPOIETICE (RNDVCSH):
- 47 pacienți așteaptă un donator
- Șansa: 1 la 500
- 106.245 persoane înscrise
- 7.000 înscrieri anual
- 56% sunt bărbați
- 71% au între 25 și 45 de ani
Dr. Traian Laurian Arghișan, director general RNDVCSH: „În Germania sunt peste 6 milioane de donatori înscriși. Șansa de a găsi un donator compatibil este mult mai mare.”
Orice persoană între 18 și 45 de ani, aflată în stare bună de sănătate, se poate înscrie în Registru.
Gabriel Răducanu, donator de celule stem hematopoietice, profesor de religie: Este foarte ușor. Ți se ia sânge dintr-o mână, trece prin aparatul de afereză, rămân acolo celulele stem, iar sângele îți intră înapoi prin cealaltă mână. Ieri am fost eu, astăzi este el sau altcineva, mâine nu știm cine poate fi. Ați putea dărui viață în adevăratul sens al cuvântului.

