EXCLUSIV. Ambasadorul Italiei în România: Comunitatea românească aduce o contribuție importantă economiei Italiei
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante, a acordat un interviu în exclusivitate TVR în care a lăudat comunitatea de români din Peninsulă și a vorbit despre cum se vor dezvolta marile investiții italiene din România. În curând, militarii italieni vor reveni la baza de laMihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliție aeriană.
Vlad Ungar, TVR: Care sunt principalele domenii în care companiile italiene investesc în România și care sunt principalele proiecte comune?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Bine ați venit la reședința Italiei la București. Întrebarea ta îmi oferă pportunitatea de a sublinia rolul important al companiilor italiene în dezvoltarea și modernizarea României de-a lungul ultimior 35 de ani după Revoluție. Companiile italiene au dezvoltat proiecte în multe zone de afaceri ce variază de la energie la infrastructură, producție șI tehnologie la fel de bine cum sunt cele bancare și în servicii financiare. Ultima, dar nu cea din urmă e industria agro-alimentară ce reprezintă o componentă importantă a dezvoltării economice a ambelor țări. Suntem foarte încântați de acest parteneriat economic și industrial și cred că împreună sistemele noastre economice pot contribui semnificativ la autononomia strategică a Uniunii Europene, a securității energetice, a rezilienței și a creșterii dimensiunii politice a Europei.
Vlad Ungar, TVR: Ce investiții italiene vor fi dezvoltate în România în perioada următoare ?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Suntem acum profund preocupați de domeniul energiei și infrastructură. Participăm la dezvoltarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. O companie italiană participă într-un consorțiu internațional la modernizarea Unității 1 și la construcția Unităților 3 și 4. Acesta e un proces foarte important. Avem multe investiții ale unor companii mijlocii și mari din sectorul energiei regenerabile. La fel de bine cum în infrastructură suntem încântați să ne oferim contribuția la modernizarea României prin realizarea unor proiecte importante de autostrăzi și drumuri de mare viteză de alungul întregii țări.
Vlad Ungar, TVR: Cât de importantă este România pentru economia Italiei?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Este foarte importantă pentru că în România am găsit parteneri de încredere cu deschidere în ceea ce privește resursele minerale, materiile prime care sunt cruciale în dezvoltarea infrastructurii, a producției. Dar aș spune că este un parteneriat egal în sensul că schinburile noastre comerciale sunt bine echilibrate, avem importuri și exporturi care sunt la acelați nivel. Acest este un semn important al integrării sistemelor noastre economice.
Vlad Ungar, TVR: Avem o comunitate semnificativă de români în Italia. Ce facilități au românii acum în Italia?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Ei bine, aceasta e o întrebare foarte importantă. Ne face plăcere să recunoaștem alături de autoritățile române cât de reușită a fost intregrare diasporei românești în Italia, atât din punct de vedere a activităților economice cât și a aspectelor sociale. În ultimii 20-25 de ani, comunitatea românească din Italia a făcut multe progrese. Ei aduc o contribuție importantă economiei Italiei și au devenit un bun exemplu al integrării. Aș vrea, de asemenea, să evidențiez două aspecte. În primul rând, este acordul încheiat între guvernul italian şi Biserica Ortodoxă Română din Italia pentru a permite recunoaşterea credinţelor şi practicilor religioase în Italie ale comunităţii româneşti ceea ce este un element important din perspectiva constituţională a Italiei. În al doilea rând, s-a îmbunătăţit semnificativ procesul de gestionare a dosarelor privind pensiile şi contribuţiile sociale ale românilor din diaspora care lucrează în Italia. S-a redus semnificativ perioada pentru procesarea dosarelor de pensii aşa că muncitorii români pot beneficia într-o perioadă mai scurtă de timp de contribuţia socială pentru munca prestată în Italia. Acesta a fost, de asemenea, rezultatul unei colaborări solide între cei doi miniştri ai muncii.
Vlad Ungar, TVR: Cum erau românii văzuţi în Italia în urmă cu 20 de ani şi care e situaţia acum?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Situaţia s-a schimbat mult pentru că în urmă cu 20 de ani a fost o identificare automată între unii membri ai comunităţii rrome şi întreaga diasporă românească. Am înţeles diferenţa şi am recunoscut că muncitorii români sunt serioşi şi de încredere şi percepţia s-a schimbat totodată prin experienţa directă a italienilor care au văzut schimbările când au vizitat România când călătoresc în Bucureşti, în Transilvania, în alte locuri din ţara voastră frumoasă. Recunosc o realitate cu totul diferită.
Vlad Ungar, TVR: Cum evaluaţi cooperarea între poliţia română şi italiană?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: În primul rând, cooperarea poliţienească, cooperarea în ceea ce ţine de afaceri interne este excelentă. Am împărtăşit, de asemenea, bunele practici privind confiscarea activelor ilicite, controlate de crima organizată. Aceasta e o provocare cu care ambele ţări se confruntă. În ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, aceasta nu apare doar în România. Am încercat în ultimii ani să sporesc conştientizarea în rândul comunităţilor locale şi a factorilor de decizie, a părţilor interesate. Au nevoie să abordeze această provocare – spălarea de bani, de exemplu, reglementarea conflictului de interese şi desigur plângerile întreprinderilor şi lupta împotriva corupţiei care trebuie să vizeze atât sectorul public de asemenea, în ceea ce privește companiile de stat, dar şi sectorul privat. Dar cred că România a făcut progrese mari şi negocierile de aderare la OCDE vor continua să ajute în această direcţie. Italia a fost întotdeauna un susţinător ale obiectivelor si proiectelor strategice ale României – fie că a fost intrarea în spaţiul Schengen, aderarea la OCDE şi, de asemenea, încerc să facilitez scimburile, schimburile de bune practici pentru a înlesni intrarea în OCDE şi pentru alinierea la standardele internaţionale.
Vlad Ungar, TVR: E o perioadă complicată pentru Europa. Războiul din Ucraina nu s-a încheiat încă. Cum se raportează Italia la acest moment?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Noi, la fel ca principalii noştri parteneri europeni, încercăm să facem faţă noii paradigme, noii situaţii aduse de administraţia SUA. Credem că Europa are oportunitatea de a fi mult mai matură, mult mai responsabilă, mult mai implicată pentru propria apărare şi securitate. Până În prezent, parteneriatul cu SUA s-a bazat pe împărtăşirea valorilor, principiilor şi a intereselor. Vedem o atitudine crescândă din partea noii administraţii Trump de a se concentra, de a acorda importanţă doar intereselor la vedere. Europa a fost construită pe valori şi principii comune. Desigur, democraţie, economie de piaţă, statul de drept. Ar trebui să rămânem la aceste fundamente şi împreună trebuie să cooperăm pentru un sistem de securitate mai matur în Europa. Asta desigur se bazează pe angajamentul de întărire a pilonului de apărare complementar cu NATO şi, de asemenea, de a fi mai prezenţi în apărarea Ucrainei.
Vlad Ungar, TVR: Construiţi punţi cu SUA în acest nou context?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Europa trebuie să accepte faptul că trebuie să creştem substanţial cheltuielile cu apărarea, în mod extraordinar. Şi Italia are multe de făcut, recunosc, dar cred că împreună putem exprima o sinergie puternică. Avem potenţial, trebuie să fim conştienţi de asta, avem întregul potenţial în termeni de competitivitate, de autonomie strategică, în termeni de reducere a depndenţei, a securităţii economice. Şi asta aduce o dimensiune de securitate o apărare europeană nouă şi puternică.
Vlad Ungar, TVR: Războiul hibird a dus la anularea alegerilor în România. Care este soluţia în lupta cu informaţiile false şi cât de îngrijorat sunteţi de acestă situaţie?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Urmărim cu atenţie evenimentele din ultimele săptămâni, în urma anulării primului tur al alegerilor prezidenţiale. Am realizat cât de intensă şi profundă a fost manipularea din surse externe a informaţiei şi intervenţia externă deliberată în procesul democratic al alegerilor, procesul electoral din România. Riscul este foarte ridicat datorită faptului că entităţile străine exploatează fisurile din societatea internă. Nu doar în România, dar am văzut în mod particular în România ce s-a întâmplat printr-o atentă analiză a direcţiei, sentimentului opiniei publice și cum sunt exploatate aceste puncte slabe. Covid 19 a reprezentat un fel de repetiţie pentru aceste entităţi străine şi cum putem răspunde la asta. Trebuie să îmbunătăţim educaţia media, educaţia în social media atât prin intermediul factorilor decidenţi cât şi a opiniei publice. Vedem că anumite canale media – şi suntem recunoscători TVR pentru seriozitatea muncii voastre şi a abordării voastre – vor să exploateze mesajele artificiale legate de securitate, de siguranţa oamenilor, de economie. Trebuie să fim conştienţi de aceste riscuri şi trebuie să explicăm mai bine opiniei publice cum sunt lucrurile în realiate. Trebuie să recunoiaştem cât de benefic e faptul că România aparţine Uniunii Europene pentru că UE a fost absolut esenţială în a îmbunătăţi situaţia economiei din România, dezvoltarea ţării şi creşterea calităţii vieţii.
Vlad Ungar, TVR: Italia şi România fac parte din NATO. Care sunt principalele domenii ale cooperării în aceste zone?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Avem o colaborare excelentă în domeniul politicilor de apărare cu o evaluare comună foarte bună a ameninţărilor, a pericolelor, a ceea ce trebuie să fie răspunsul politic la asta. Avem, de asemenea, o cooperare bună în ceea ce priveşte antrenamentul, un potenţial foarte mare în ceea ce dezvoltarea proiectelor comune pentru industria de apărare. Avem câteva exemple pozitive ale activităţii industriale aici în România, dar potenţialul este în continuare foarte mare. Permiteţi-mi totodată să subliniez că Italia este complet angajată în a întări detecţia şi postura de apărare. Admitem că de- a lungul flancului estic al NATO România este un punct foarte sensibil din această perspectivă. În curând vom relua misiunile de poliţie aeriană de la baza Mihai Kogălniceanu din Constanţa pentru a proteja spaţiul aerian al României.
Vlad Ungar, TVR: Am putea vedea în lunile următoare, mai mulţi militari italieni în România?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Am participat chiar luna aceasta la exerciţiile Steadfast şi Dacia care, apropo, au fost coordonate de un general-locotenent italian. A venit în România pentru acest exerciţiu important. Îmbunătăţim, de asemenea, coordonarea între grupurile de luptă ale NATO – cel stabilit în România şi celălalt aflat sub comandă italiană în Bulgaria. Sunt multe aspecte de coordonare şi logistice pe care cele două batalioane le fac. În privinţa numărului de mijloace militare, vom avea în curând forţele noastre aeriene. Vor fi dislocate în România pentru câteva luni.
Vlad Ungar, TVR: Ce proiecte comune vor dezvolta România şi Italia în perioada următoare?
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante: Vom continua să dezvoltăm proiecte comune, nu vă referiţi doar la apărare, ci la economie în general. Permiteţi-mi ca în primul rând să evidenţiez din nou proiectele de infrastructură – Podul de la Brăila, care a fost realizat cu fonduri europene de companii italiene şi japoneze. La fel şi proiectul nuclear de la Cernavodă acesta va fi proiectul cel mai important şi se va întinde pe câţiva ani. Sperăm că la începutul anului 2030 România îşi va dubla în mod substanţial capacitatea electrică prin intermediul energiei nucleare. Un alt proiect pe care aş vrea să îl menţionez este Neptun Deep. Neptun Deep implică participarea unor importante companii italiene ce extrag gazul. Sunt încântat să spun că dacă România va deveni în doi ani principalul producător de gaze din Uniunea Europeană asta este datorită expertizei şI know-howului italian.