Raportul BCE, prezentat în fața Parlamentului European. Majoritatea țărilor din zona euro au avut o inflație de peste 2%
Majoritatea economiilor din zona euro au încheiat anul 2024 cu o inflație de peste 2%, arată raportul Băncii Centrale Europene, prezentat luni în fața Parlamentului European. Reuniți în ședință plenară la Strasbourg, europarlamentarii au avut păreri diferite față de prioritățile care ar fi trebuit să fie cuprinse în raport.
Trei ani i-au fost necesari Băncii Centrale Europene să coboare nivelul inflației de la 10,6% din luna octombrie a anului 2022 până la procentul de 2,2% din trimestrul al patrulea al anului trecut.
Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europeană: „O piaţă a muncii solidă şi veniturile mai mari ar trebui să sporească încrederea consumatorilor și să ducă la creșterea cheltuielilor. Iar consumul poate fi un factor de creștere. Creditele mai ieftine ar trebui să susțină investițiile și creșterea încrederii în timp”.
Raportul instituției financiare arată ca printre priorități se numără și introducerea monedei digitale euro. Deputații europeni spun că, totuși, primul obiectiv al conducerii băncii ar trebui să fie păstrarea sub control a inflației.
Vlad Voiculescu. europarlamentar USR – RENEW: „Inflația a fost atacată de BCE, dar cu întârziere, a luat aproape patru ani ca să revină la niveluri decente. Am fi vrut să vedem o atitudine mai fermă și mai din timp”.
Claudiu Târziu, europarlamentar ECR – AUR: „Așa cum prezintă acest raport, inflația este la 2.2%, și se estimează ca va scădea în acest an cu 0,1%. Insesizabil, dar se marchează o scădere a inflației”.
De altfel, europarlamentarii români spun că, deși banca națională este reponsabilă de menținerea nivelului inflației la nivel de stat, economiștii europeni ar trebui să fie deschiși și la asistarea statelor care nu sunt încă în zona euro.
Victor Negrescu, europarlamentar PSD -S&D: “Este evident că economia europeană se confruntă cu provocări majore și avem nevoie ca această bancă să fie una funcțională. Poate ar trebui să fie mult mai implicată și în state care nu fac parte din zona euro, cum este România în așa fel încât să asigure sustenabilitatea financiar bancară a țării noastre”.
Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL – PPE: „Ceea ce face BCE ne ajută foarte mult, pentru că, cu cât zona euro este mai stabilă și cu cât perspectivele economice sunt mai bune la nivelul zonei euro, cu atât mai bine și pentru economia noastră, pentru ca noi exportăm mult în țări din zona euro și, dacă acolo economia merge bine, și exporturile noastre merg bine și avem locuri de muncă și prosperitate în România”.
Banca Centrală Europeană are funcția de administrare a politicii monetare din zona euro în care se află 20 de țări din Uniunea Europeană. BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote dar și obiectivul de menținere a inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2%.

