METEO. Vreme rece cu temperaturi maxime între -2 și 8 grade

5 February 2025, 10:05

Astăzi vremea se menține rece și în continuare geroasă în zonele depresionare. Cerul va fi acoperit de nori în Moldova, Muntenia, Dobrogea dar și la munte, pe unde va ninge slab, iar în restul teritoriului foarte puțin vom vedea și soarele.

Vântul se va intensifica pe tot parcursul zilei în majoritatea regiunilor iar la altitudini mari va sufla cu viteze de peste 80 de km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 8 grade.

În Capitală va fi frig, atmosfera se va menține închisă iar în a doua parte a zilei sunt posibile fulguieli. Vor fi cel mult 5 grade.

La munte găsim vreme rece, temperaturi negative în majoritatea masivelor dar și ger atât dimineața cât și noaptea. În Carpații Orientali va ninge puțin iar vântul va sufla mai tare pe creste cu viteze de peste 80 de km/h.

Joi, temperaturile vor crește ușor în vest și sud-vest, însă dimineața va fi foarte rece. Va ninge trecător în zonele montane și submontane, Moldova, Muntenia și Dobrogea iar vântul se va intensifica în regiunile estice. Izolat va fi ceață, iar maximele se vor încadra între 0 și 9 grade.

Vremea în Europa

Precipitațiile se mai domolesc. În Peninsula Iberică, cât și în nord-vest vremea va fi frumoasă, cu soare și foarte puțini nori.

În Peninsula Scandinavă vor continua ninsorile și vor fi intensificări ale vântului.

De asemenea, și în partea de est a continentului vor fi precipitații însemnate cantitativ iar în rest întâlnim timp mai frumos.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite