Rebelii Houthi din Yemen susţin că au atacat orașele israeliene Tel Aviv și Ashkelon
Rebelii Houthi din Yemen, aliniaţi ai Iranului, au declarat vineri că au atacat orașele israeliene Tel Aviv și Ashkelon cu o rachetă balistică și cu o dronă, în sprijinul Gaza și Libanului, informează Reuters.
Armata israeliană a declarat că a interceptat o rachetă care a fost lansată din Yemen după ce, dimineaţă, au fost auzite sirene și mai multe explozii.
Purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi a declarat că operațiunile lor nu se vor opri până când ofensivele Israelului în Gaza și Liban nu vor înceta.
„Vom desfășura mai multe operațiuni militare împotriva inamicului israelian pentru sângele fraților noștri din Palestina și Liban”, a declarat Yahya Sarea într-un discurs televizat.
Loviturile israeliene au ucis peste 600 de persoane în Liban începând de luni, conflictul dintre Israel și Hezbollah fiind cel mai intens din ultimii 18 ani.
Hezbollah lansează rachete în Israel de aproape un an, în sprijinul aliatului său Hamas, care luptă împotriva Israelului în Gaza.

