Incendii de vegetaţie în Turcia. Cel puţin 11 persoane au murit, iar sute de animale au fost ucise de flăcări 

Incendii de vegetaţie în Turcia / Foto: Profimedia Images
21 June 2024, 09:47 (actualizat 21 June 2024, 17:30)

Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa, iar zeci au fost rănite într-un incendiu de vegetaţie care s-a propagat sub efectul vânturilor în mai multe localităţi din sud-estul Turciei, provocând totodată moartea a sute de animale, informează AFP.

Conform unui bilanţ actualizat în prima parte a după-amiezei zilei de vineri, ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a anunţat ‘’11 morţi şi 78 de persoane afectate”. Printre acestea, cinci au avut nevoie de îngrijiri la terapie intensivă, a mai precizat el.

Fahrettin Koca anunţase anterior ”44 de răniţi, dintre care 10 grav’‘ în această zonă rurală, situată între oraşele Diyarbakir şi Mardin, în apropiere de graniţa cu Siria.

Potrivit ministrului, flăcările au fost aduse sub control în timpul nopţii, dar vineri ”eforturile de răcire continuă” asupra solului pârjolit.

Un nou focar a fost declarat, vineri dimineaţă, în apropiere de Ergani, în aceeaşi regiune, dar pompierii au reuşit să-l limiteze, potrivit unui corespondent AFP. Rezidenţii din Koksalan, una din localităţile cele mai afectate, au relatat pentru AFP că şi-au pierdut jumătate din cele câteva mii de capre şi oi, ale căror cadavre pârjolite zac împrăştiate pe solul carbonizat.

Şapte echipe de intervenţie şi 35 de ambulanţe au fost trimise la faţa locului, a precizat Koca.

Focul a izbucnit joi seară, din cauza incendierii unor mirişti într-o zonă situată la circa 30 de kilometri sud de Diyarbakir, unde termometrul a urcat în ultimele zile la peste 40 de grade Celsius în timpul zilei, a precizat ministrul de Interne, Ali Yerlikaya.

Flăcările s-au propagat rapid purtate de vânt şi au cuprins cinci localităţi.

Caniculă în mai multe țări. Incendii de vegetație au izbucnit în Grecia și Italia. Alertă de vreme periculoasă în SUA

Alertă în Grecia unde sunt zeci de focare de incendii de vegetație. Din cauza temperaturilor caniculare şi a vântului, flăcările s-au extins rapid. De asemenea, autorităţile suspectează că, în unele cazuri, focul a fost pus. Pompierii spun că, ieri, timp de câteva ore, la fiecare 10 minute, mai apărea un focar. Sunt incendii de vegetație și în Italia, lângă Napoli, iar fumul gros a învăluit orașul. Peste Ocean, la New York, sunt aproape 40 de grade și a fost instituită alertă de vreme periculoasă.

Anchetă judiciară

A fost deschisă o anchetă judiciară, a anunţat ministrul turc al Justiţiei, Yilmaz Tunç.

Pe timpul nopţii, partidul de opoziţie pro-kurd DEM, a treia forţă din Parlament, a îndemnat autorităţile să folosească mijloace aeriene, aşa cum au procedat în ultimele zile după izbucnirea unor incendii în vestul ţării.

‘Până în acest moment, intervenţia terestră a fost insuficientă. Autorităţile trebuie să intervină mai amplu şi cu mijloace aeriene fără să mai piardă timpul”, a solicitat partidul într-un comunicat.

Marţi, traficul maritim a trebuit suspendat parţial câteva ore în foarte frecventata strâmtoare Dardanele, în nord-vestul Turciei, din cauza unui incendiu forestier. Şi în acest caz, la originea dezastrului a fost tot încendierea unei mirişti de un agricultor.

Vara anului 2021 a fost marcată de incendii violente în sud-vestul Turciei, în special în zona muntoasă şi abruptă din provincia Mugla, o zonă de răşinoase. Unul dintre incendii a ameninţat o centrală electrică. La acea vreme, populaţia a descoperit înspăimântată absenţa bombardierelor cu apă funcţionale.

Aproape 13.000 de hectare au fost distruse de incendii în Turcia în 2024, potrivit Sistemului european de informaţii despre incendiile de pădure (Effis). Incendiile care se multiplică pe tot globul sunt asociate cu diverse fenomene anticipate de oamenii de ştiinţă şi puse pe seama încălzirii globale.

Creşterea temperaturilor, înmulţirea episoadelor caniculare şi diminuarea precipitaţiilor în anumite zone reprezintă combinaţia ideală de factori pentru dezvoltarea incendiilor, declanşate mult mai uşor atunci când vegetaţia şi solul sunt foarte uscate. Preluare: Agerpres

Schimbările climatice fac ravagii în lume. Meteorologii avertizează că temperaturile vor trece de 40 de grade Celsius

Un val de căldură africană face ravagii în sud-estul Europei. Temperaturile au urcat la 38 – 40 de grade Celsius în Balcani și nu numai. Temperaturi ridicate s-au înregistrat în Ungaria, Serbia, Grecia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania. În Grecia, cinci turiști au murit, iar mai mulți sunt dați dispăruți.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite