METEO. Soarele va fi prezent în majoritatea regiunilor din țară. Maxime cuprinse între 4 și 14 grade
Marți, vremea va fi frumoasă, iar soarele va fi prezent în majoritatea regiunilor din țară. Prin zonele de câmpie va fi un pic de ceață, iar la munte vântul va fi mai insistent pe creste. Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul acestei perioade iar maximele cuprinse între 4 și 14 grade.
În Capitală se mai încălzește puțin și vom avea o amiază foarte plăcută, cu soare prezent pe cer, vânt domol și 11 grade în termometre primăvara.
La munte avem tot vreme caldă pentru jumătatea lunii decembrie. Cerul va fi curat, fără prea mulți nori, doar pe văi și în depresiuni va fi ceață. Vântul va bate mai tare la altitudini mari.
Miercuri, vremea se va menține în continuare mai caldă decât ar trebui. La începutul zilei, în zonele joase de relief va fi ceață, iar la munte la altitudini mari va fulgui. În rest, atmosfera va fi însorită, iar vântul va mai avea unele porniri în sud-vestul teritoriului dar și în nordul Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 15 grade.
Vremea în Europa
În cea mai mare parte a continentului mase de aer deosebit de cald vor fi prezente prin majoritatea zonelor.
În Peninsula Iberică găsim soare și atmosferă caldă, pe când în nord-vest cerul va avea înnorări și vor fi ploi din loc în loc.
În Peninsula Scandinavă norii vor aduce precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, dar temperaturile vor fi totuși mai ridicate pentru această zonă.
În restul continentului, cerul va fi variabil iar precipitații slabe vor fi doar pe arii restrânse.

