Zelenski: Ucraina are cea mai vastă experiență din lume în contracararea atacurilor cu drone
În războiul dintre Rusia și Ucraina, atacurile reciproce continuă pe ambele părți ale frontului. Între timp, o delegație de experți ucraineni merge în Orientul Mijlociu pentru a-și oferi expertiza în lupta împotriva dronelor iraniene. Iar unele țări europene au un plan pentru a aloca Ucrainei fonduri care să o menţină pe linia de plutire în prima jumătate a anului, chiar dacă Ungaria și Slovacia continuă să blocheze împrumutul de 90 de miliarde de euro promis de Bruxelles.
În orașul Harkov, un atac cu drone rusești a dus la moartea a două persoane și rănirea altor șapte.
Atacuri mortale au avut loc şi regiunile Sumî, Doneţk, Zaporojie şi Herson.
Şi ucrainenii au lansat un atac cu rachete Storm Shadow în Rusia, asupra orașului Briansk, care este situat la 100 de kilometri de graniță. Şase civili au fost uciși și alți 42 au fost răniți. Ţinta a fost o fabrică militară care producea electronice și componente utilizate în rachetele rusești.
Negocierile privind încheierea războiului din Ucraina, care ar fi trebuit să se poarte în aceste zile, au fost amânate, la cererea părţii americane.
Şi Kremlinul a confirmat că următoarea rundă de discuții trilaterale ar putea avea loc la Istanbul.
Pe de altă parte, specialişti ucraineni care au experiență în combaterea dronelor iraniene ajung în Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Volodimir Zelenski: Ucraina are cea mai vastă experiență din lume în contracararea atacurilor cu drone, iar fără experiența noastră, va fi foarte dificil pentru regiunea Golfului, întregul Orient Mijlociu și partenerii din Europa și America să construiască o protecție puternică. Suntem gata să-i ajutăm pe cei care ajută Ucraina.
În cadrul unei reuniuni care va avea loc la Bruxelles săptămâna viitoare, liderii UE vor să îi convingă pe cei ai Ungariei si Slovaciei sa aprobe împrumutul de 90 de miliarde promis Ucrainei. Dacă aceștia vor continua să refuze, ţările baltice şi nordice au un plan pentru a oferi Kievului 30 de miliarde de euro pentru prima jumătate a acestui an.
Deoarece acestea sunt împrumuturi bilaterale, nu ar fi necesară aprobarea UE, notează publicaţia Politico.

