Cum pot vota publicul din țară și românii din străinătate în Marea Finală Eurovision
25 de țări luptă sâmbătă pentru trofeul Eurovision 2026. România a revenit în Marea Finală după patru ani, iar Alexandra Căpitănescu a făcut un show spectaculos pe scena Wiener Stadthalle din Viena.
Alexandra Căpitănescu și echipa ei au susținerea românilor de pretutindeni. Mulți dintre românii care trăiesc în străinătate sunt așteptați să voteze pentru reprezentanta României, artista care are șanse să obțină un rezultat onorabil într-o competiție extrem de strânsă. Mesajele, aprecierile și comentariile pozitive venite din partea publicului le dau fanilor motive să spere. Emoțiile pentru marea finală sunt la cote maxime.
Cum poate vota publicul din România
Publicul din România își poate susține favoriții prin SMS sau online, însă, conform regulamentului Eurovision Song Contest, nu poate vota pentru reprezentantul propriei țări.
Pentru a vota, telespectatorii români trebuie să trimită un SMS la numărul 1399, cu numărul de concurs al piesei preferate. În Marea Finală, publicul din România poate vota toate piesele cu numerele 01–25, cu excepția numărului 24, care aparține reprezentantei țării noastre. Costul unui vot este de 1 euro + TVA, la care se adaugă tariful standard al mesajului.
CITIȚI ȘI – Alexandra Căpitănescu intră în Marea Finală Eurovision 2026 cu numărul 24
Votul online este disponibil pe platforma oficială Eurovision: ESC Vote. Platforma poate fi accesată atât de pe telefon, cât și de pe calculator, iar plata se poate face prin card bancar, Apple Pay sau Google Pay.
Cum poate fi votată România
România poate primi voturi din țările care votează în Marea Finală, precum și din categoria „Rest of the World”, destinată publicului din statele neparticipante.
Astfel, publicul poate vota pentru Alexandra Căpitănescu dacă se află într-una dintre țările care votează în Marea Finală și utilizează o metodă locală de televoting sau de plată online compatibilă cu regulamentul competiției și tastează numărul 24 (poziția de intrare a României în concurs). Informațiile specifice pentru votul din fiecare dintre aceste țări se regăsesc în vizualul de mai jos.
Important: În Marea Finală, votul se va deschide chiar înainte de interpretarea primei piese. Acesta va rămâne deschis pe toată durata momentelor artistice din concurs și timp de aproximativ 40 de minute după interpretarea ultimei piese.
Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.
Marea Finală Eurovision 2026 va fi transmisă în direct de TVR 1 şi TVR+, de la ora 22:00. Prezentatori vor fi Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel, iar la ediția din acest an, punctajul acordat de juriul României va fi prezentat de Eda Marcus. Transmisiunea în limba semnelor române va fi disponibilă exclusiv pe platforma TVR+ și pentru Marea Finală din 16 mai.
România va intra în concurs sâmbătă, 16 mai, cu numărul 24, în a doua parte a spectacolului. Alexandra Căpitănescu va interpreta piesa „Choke Me” pe scena Wiener Stadthalle din Viena, în fața a milioane de telespectatori din întreaga lume.

