Taximetrist amendat pentru că a refuzat să ia un pasager la Aeroportul Henri Coandă. Clientul era fostul premier Dacian Cioloș. Șoferul a primit amendă și i-a fost reţinut atestatul profesional

Dacian Cioloș/Foto: Profimedia Images
12 iulie 2025, 14:34 (actualizat 12 iulie 2025, 14:44)

Un taximetrist a fost amendat și i-a fost reţinut atestatul profesional după ce a refuzat, în noaptea de joi spre vineri, să preia un pasager de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, a transmis Poliţia Română. Potrivit Libertatea, pasagerul este fostul premier și fostul consilier onorific al lui Ilie Bolojan pe perioada interimatului de la Cotroceni, Dacian Cioloș.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat, vineri, într-un comunicat, că polițiștii au controlat documentele taximentriștilor, în noaptea de 10 spre 11 iulie, între orele 22.00 şi 02.00, în zona preluării pasagerilor de pe Aeroportul Henri Coandă.

„La ora 23.45, un poliţist a controlat unu autoturism taxi, aflat în staţia amenajată pentru acest tip de transport, din zona terminalului Sosiri. În timpul efectuării controlului documentelor, poliţistul a fost informat că un alt taximetrist ar fi refuzat să preia un pasager, pe motiv că este a doua maşină la rând, iar regulile nu permit plecarea din rând”, a precizat sursa citată.

Refuzul taximetristului de a prelua pasagerului a fost pedepsit.

„Faţă de această situaţie, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, respectiv amendă în valoare de 500 de lei, pentru refuzul de a prelua o cursă, conform prevederilor Legii nr. 38 /2003. Totodată, a fost luată măsura complementară de reţinere a atestatului profesional al taximetristului respectiv”, a transmis Poliţia Română.

Accesul unor taximetriști în zona de preluare a pasagerilor, restricționat

Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti a anunţat că a fost restricţionat accesul acestor taximetrişti în zona de preluare a pasagerilor, după ce, în ultimele 6 luni, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) au fost constatate 29 de abateri de la regulamentul taxi aplicabil pe aeroport, potrivit News.ro.

Potrivit AIHCB, jumătate dintre aceste sancţiuni prevăd suspendarea accesului pe o perioadă de 12 luni, pentru abateri cum ar fi pretinderea unei sume nejustificate pentru serviciul de taxi, refuzul de a prelua pasageri, intervenţii asupra componentelor aparatului de taxat.

Pentru abateri mai puţin grave (părăsirea autovehiculului în zona de grupare sau abordarea de potenţiali clienţi) au fost aplicate sancţiuni, conform Regulamentului Taxi în vigoare, care vizează interdicţia de a mai prelua pasageri pe o perioadă de 30-180 zile. Doi taximetrişti şi-au pierdut definitiv dreptul de a prelua pasageri de la AIHCB.

Aceste sancţiuni vin în completarea celor aplicate, în urma controalelor pe care Poliţia Transporturi Aeriene le efectuează regulat şi inopinant, în baza legii.

La o zi după incidentul de pe aeroport, CNAB anunță: „Începând de astăzi, Regulamentul Taxi la AIHCB se modifică, prevăzând cele mai severe sancţiuni aplicate taximetriştilor, prin anularea definitivă a legitimatiilor de aeroport pentru abateri care în prezent sunt sancţionate cu reţinere temporară. Totodată, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înaintat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii propuneri de modificare a Legii Taximetriei, astfel încât să fie prevăzute sancţiuni mult mai drastice pentru taximetriştii de pe AIHCB”.

Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinovat de incident.

„Am văzut tot circul iscat de faptul că am fost refuzat de un taximetrist ieri seara la aeroportul Henri Coanda. Am aflat azi că respectivul taximetrist a fost amendat și că i s-a retras licența de taximetrie. Ca să fie foarte clar: eu nu am reclamat niciun șofer catre polițiști și nu cred că a fost vina taximetristului. Taximetriștii erau blocați de o regulă absurd de strictă, conform căreia, atâta vreme cât mai sunt autoturisme taxi in față în coloană, ceilalți din spate nu pot lua clienți, chiar dacă taxiurile din față sunt blocate. ”, a scris Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Potrivit relatării sale, în momentul în care a ajuns în zona de taxiuri de la aeroport, primele două mașini din coloană nu erau funcționale: una era oprită pentru un control de rutină al poliției, iar șoferul celeilalte nu era la mașină. A ajuns astfel la al treilea taxi, care era disponibil, dar a refuzat cursa de teamă să nu încalce regula care impune respectarea strictă a ordinii din coloană.

„La polițiști am fost doar să-i întreb cât mai durează controlul lor de rutină la primul șofer din capul coloanei, în speranța că acesta va putea pleca cu client, deblocând astfel accesul celorlalți șoferi de taxi. Când mi-a fost clar câ va mai dura, am plecat și am comandat un Uber”, a spus Cioloș.

Dacian Cioloș sugerează că regulile de de funcționare a stației de taxi de la aeroport sunt de fapt adevarata problemă.

Acesta a calificat drept „exagerată” sancționarea șoferului, care între timp a fost amendat și a rămas și fără licența de taximetrie: „Nu a fost vina lui, iar soluția amendării sale si a reținerii atestatului profesional mi se par exagerate si nu vor rezolva problema modului în care funcționează serviciul de taximetrie la aeroport.”

Fostul premier a înaintat o soluție pentru a preveni astfel de incidente.

„Dacă acea coloană de taxiuri din aeroport ar avea un coordonator care sa repartizeze clienții pe mașinile DISPONIBILE luate la rând, probabil situația absurdă de ieri ar fi fost evitată”, a conchis Cioloș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite