Taximetrist amendat pentru că a refuzat să ia un pasager la Aeroportul H. Coandă. Clientul era Dacian Cioloș

Un taximetrist a fost amendat și i-a fost reţinut atestatul profesional după ce a refuzat, în noaptea de joi spre vineri, să preia un pasager de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, a transmis Poliţia Română. Potrivit Libertatea, pasagerul este fostul premier și fostul consilier onorific al lui Ilie Bolojan pe perioada interimatului de la Cotroceni, Dacian Cioloș.

Vechile obiceiuri au revenit la Aeroportul Otopeni: unii taximetriști negociază prețul cu turiștii străini

Mulţi dintre taximetriştii care îşi fac veacul pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni au revenit la vechile metehne: racolează clienţii direct din interiorul terminalului Sosiri şi refuză din capul locului cursele dacă nu li se oferă cât cer. De obicei, dublu sau triplu faţă de cât indică aparatul. Reprezentanţii Aeroportului promit că vor lua măsuri.

O femeie de 88 de ani a stat ore bune, în frig, în fața spitalului din Târgu Jiu. Bătrâna ajunsese cu ambulanța, dar medicii au considerat că nu trebuie internată. Un taximetrist s-a oferit să o ducă acasă gratis

Gest frumos făcut de un tânăr din Târgu Jiu: a ajutat o femeie în vârstă care stătea în ger, să ajungă acasă. Ea ajunsese cu ambulanța la spital, dar nu a fost internată pentru că nu reprezenta o urgență așa că medicii au trimis-o înapoi acasă. Femeia de 88 de ani locuiește la aproape 60 de kilometri distanță și n-a avut cum să-și anunțe familia să vina să o ia.

Ultima Oră

Cele mai citite