Președinta Comisiei Europene, despre programul SAFE: Avem nevoie de contracte pe termen lung în industria de apărare
Ursula von der Leyen a declarat despre Programul SAFE că este în valoare de 150 de miliarde de euro, împrumuturi care sunt oferite de Comisia Europeană către statele care se înscriu.
”Vizăm achiziţii comune, spre exemplu proiectele maritime pe care România le are ar putea fi incluse într-o abordare comună, europeană de protejare a graniţei estice, din Finlanda, via statele baltice, via Polonia şi în jos, către Marea Neagră. Aici, proiectele navale ar fi incluse în consolidarea scutului estic. Sunt zone diferite, statele au nevoie de răspunsuri diferite, dar obiectivul este acelaşi, de a avea nişte graniţe puternice, pe care să le putem proteja. Trebuie să ne grăbim cu acest program. Avem o industrie de apărare europeană incredibilă, care cred că are abilitatea de a se dezvolta rapid. Ceea ce este nevoie este predictibilitate şi contracte pe termen lung, în industria de apărare, nu contracte anuale”, a precizat preşedinta Comisiei Europene”.
Șefa Comisiei Europene și-a exprimat, la Constanța, încrederea că primele proiecte vor fi implementate spre finalul anului 2024 sau începutul noului an.
Ursula von der Leyen a subliniat că investiția în baza de apărare este foarte importantă.
”Și companiile străine pot participa la achizițiile în cadrul SAFE, dar, bineînțeles, cu anumite condiții. Pentru că un lucru este foarte important pentru noi: sunt bani ai contribuitorilor din zona europeană și vrem să îi investim în postura de apărare, dar să se întoarcă prin investiții”, a explicat aceasta.

