Cod galben de vânt și viscol la munte. Vremea dă semne de îmblânzire în regiunile intracarpatice

Meteorologii au emis un cod galben de vânt, valabil până mâine, la ora 20.00, în județele Caraș-Severin și Timiș. În aceste zone, vântul va sufla cu rafale de până la 70 km/h, iar în Munții Banatului și în zona înaltă a Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 100 km/h, viscolind ninsoarea și accentuând senzația de frig.

Cod galben de ger în peste jumătate de țară. Cele mai scăzute temperaturi, în nordul Moldovei

Luna februarie debutează cu ger puternic și ninsori în nordul și sudul țării. Noaptea trecută a fost extrem de frig în județele din nordul Moldovei unde mercurul din termometre a coborât până la minus 16 grade. Vremea nu dă semne de încălzire așa că meterologii au emis avertizări cod galben pentru zilele următoare când se așteaptă un nou val de frig.

Vremea rece și ninsorile țin pârtiile deschise. Sute de turiști, la schi, în Bucovina

România a intrat din nou sub o cupolă de aer polar. Vom avea parte de ger până la mijlocul săptămânii viitoare, cu temperaturi chiar și de minus 20 de grade, în timpul nopții, în unele regiuni. Nordul Moldovei este deja sub cod galben, care se va extinde în jumătatea de est a țării de mâine seară. Turiștii nu țin cont însă de ger, ba chiar se bucură că temperaturile scăzute mențin pârtiile în stare bună pentru schi și săniuș.

România a intrat din nou sub o cupolă de aer polar: minus 20 de grade în nordul Moldovei, ger și ninsoare viscolită

România a intrat din nou sub o cupolă de aer polar. Astfel, vom avea parte de ger până la mijlocul săptămânii viitoare. În nordul Moldovei, temperaturile minime vor coborî spre minus 20 de grade în timpul nopților, iar peste zi vor fi între minus 8 și minus 16 grade, avertizează meteorologii. Dar vremea se răcește accentuat în toată țara. Vor fi nopți și dimineți geroase, vânt, polei, ghețuș și ninsori viscolite.

Ultima Oră

Cele mai citite