Gerul revine în România: alerte de vreme deosebit de rece, intensificări ale vântului, polei şi ninsoare viscolită. Cele mai scăzute temperaturi, în nordul Moldovei

1 February 2026, 10:52 (actualizat 1 February 2026, 18:38)

Luna februarie debutează cu ger puternic și ninsori în nordul și sudul țării. Noaptea trecută a fost extrem de frig în județele din nordul Moldovei unde mercurul din termometre a coborât până la minus 16 grade. Vremea nu dă semne de încălzire așa că meterologii au emis avertizări cod galben pentru zilele următoare când se așteaptă un nou val de frig.

În nordul Moldovei, mercurul din termometre a scăzut cu mult sub pragul de ger. În zori erau -16 grade la Dărăbani și aproape tot atâtea la Rădăuţi și Botoşani.

La minus 10 grade, pe oameni nu-i sperie gerul, ci facturile la încălzire care se anunță…consistente.

În zona de munte a județului Neamț gerul se simte mult mai puternic. Dimineața termometrele arătau minus 10 dar temperatura resimțită este cu câteva grade mai scăzută.

Localnicii din comuna Gârcina încă își amintesc de iernile de altădată când ieșeau din casa doar că să hrănească animalele și să scoată apa din fântână.

Dacă la sate se mai găsesc soluții de încălzire, în orașe, la blocurile branșate la rețea de termoficare, situația poate fi dramatică mai ales în zile ca acestea. În municipiul Motru din Gorj, 4000 de apartamente scoli și grădinițe nu au căldură și apă caldă de 5 zile. Și asta doar din cauza datoriilor de 14 milioane de lei pe care locatarii le au la furnizor. Autoritățile locale ridică din umeri și cer bani de la Guvern. Dacă nu primesc urgent, elevii vor trece la cursuri on line, anunță primarul. Mai ales că vremea rece va persista.

Pentru schiori e vreme ideală pentru a menține zăpada perfectă pe pârtii. Pe domeniul schiabil Șureanu stratul de zăpadă ajunge până la 2 metri. Și a fost plin de turiști sportivi în acest weekend.

Potrivit meteorologilor, după 4 februarie, temperaturile vor crește până la valori peste media perioadei.

Zile și nopți geroase

Oana Păduraru, meteorolog ANM: Masa de aer foarte rece continuă să pătrundă în zona țării noastre. Deja resimțim temperaturi foarte scăzute, mai ales în regiunile sudice și sud-estice, unde și vântul prezintă intensificări și amplifică senzația de frig. Codurile galbene au fost emise în această dimineață, în principal pentru temperaturi deosebit de scăzute, dar și pentru ger, ninsori viscolite. (…) Zona cea mai afectată va fi din nou zona Moldovei, pentru că în nordul Moldovei sunt așteptate valori termice în jurul a minus 20 de grade pe parcursul nopților următoare și tot aici va rămâne și peste zi gerul. Temperaturile maxime estimate pentru nordul Moldovei pe parcursul zilelor următoare vor fi de minus 15 grade. În restul județelor, aproape jumătate din țară se află sub incidența codului de culoare pentru temperaturi deosebit de scăzute și ger. (…) Scăpăm de intervalul de ger abia după ziua de miercuri, când din nouă se schimbă masa de aer în zona României, pătrunde o masă de aer mai cald care va determina o creștere semnificativă a valorilor termice în a doua jumătate a săptămânii viitoare.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o serie de atenţionări Cod galben de ger, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, valabile până marţi dimineaţa în mai multe regiuni din ţară. De asemenea, meteorologii au emis și o informare de vreme deosebit de rece, ger, intensificări ale vântului, polei şi ninsoare viscolită, valabilă în întreaga ţară, până miercuri dimineaţa.

Astfel, în intervalul 1 februarie, ora 10:00 – 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extra-carpatice, geroasă în timpul dimineţilor şi al nopţilor, la început în Moldova, apoi şi în Dobrogea, estul şi sud-estul Transilvaniei, în Muntenia şi Oltenia şi, izolat, în sudul Banatului.

În aceste regiuni, temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -7 grade, iar cele maxime între -15 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, unde gerul va persista şi pe parcursul zilelor.

Potrivit sursei citate, începând cu orele serii de duminică şi până luni dimineaţă, ninsorile se vor extinde în jumătatea de sud a teritoriului, local cu depunere de strat de zăpadă (în general de 2 – 10 cm), iar pe parcursul zilei de luni va mai ninge slab, local în vest, sud şi sud-est şi izolat în rest. În noaptea de marţi spre miercuri, în centru şi nord-est vor fi precipitaţii mixte, iar pe arii restrânse se va forma polei sau gheţuş.

Vântul va prezenta intensificări local în regiunile sud-estice şi sudice, cu viteze în general de 40 – 50 km/h, amplificând senzaţia de frig, iar în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul şi estul Munteniei şi în Dobrogea, temporar ninsoarea va fi viscolită. 

Alerte de ger, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în mai multe regiuni

Pe parcursul zilei de duminică, între orele 10:00 – 20:00, va fi Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute şi ger în cea mai mare parte a Moldovei, unde se vor înregistra temperaturi, în medie, cu 7 – 9 grade mai mici decât cele normale datei, cu valori maxime ce se vor încadra în general între -10 şi -5 grade.

Un alt Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, va fi în vigoare în perioada 1 februarie, ora 14:00 – 2 februarie, ora 10:00, în sudul Olteniei, al Munteniei şi Dobrogei, unde temporar va ninge, iar local se va depune un strat de zăpadă de 6 – 10 cm (echivalentul în apă de 10 l/mp).

Astfel, în judeţele Caraş-Severin, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov (inclusiv în Municipiul Bucureşti), Buzău, în vestul judeţelor Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi în judeţele Constanţa şi Tulcea (în special zona costieră), vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 50 – 55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

De asemenea, în intervalul 1 februarie, ora 20:00 – 2 februarie, ora 10:00, un al treilea Cod galben de ger va afecta zone din Moldova, Dobrogea, Muntenia, estul şi sud-estul Transilvaniei. În aceste areal, temperaturile minime se vor situa între -16 şi -9 grade, mai coborâte în nordul Moldovei, până în jurul a -20 de grade.

Potrivit meteorologilor, de luni dimineaţa până marţi, la ora 10:00, o atenţionare Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute şi ger vizează judeţe din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul şi sud-estul Transilvaniei. Temperaturile vor fi deosebit de scăzute (în medie, cu 7 – 9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori maxime ce se vor încadra între -9 şi -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista şi pe parcursul zilei.

Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 şi -8 grade. 

România a intrat din nou sub o cupolă de aer polar: minus 20 de grade în nordul Moldovei, ger și ninsoare viscolită

România a intrat din nou sub o cupolă de aer polar. Astfel, vom avea parte de ger până la mijlocul săptămânii viitoare. În nordul Moldovei, temperaturile minime vor coborî spre minus 20 de grade în timpul nopților, iar peste zi vor fi între minus 8 și minus 16 grade, avertizează meteorologii. Dar vremea se răcește accentuat în toată țara. Vor fi nopți și dimineți geroase, vânt, polei, ghețuș și ninsori viscolite.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă