Mii de pompieri acționează pentru stingerea incendiilor de vegetație în Portugalia. Fenomen rar în Italia: dublă tornadă

Mii de pompieri duc o luptă grea cu flăcările, în nordul Portugaliei, într-o regiune muntoasă, aproape de graniţa cu Spania. Focul este greu de controlat, din cauza reliefului accidentat. Pe de altă parte, în Italia a fost semnalat un fenomen rar: o dublă tornadă. Între timp, vremea rea face ravagii și în Asia. În Beijing au murit cel puțin 30 de oameni în inundații.

Vizitele la Acropole în Atena, suspendate între orele 13.00 și 17.00. Luna iunie, deosebit de caldă la nivel global

Dacă v-ați planificat o vacanță la Atena, trebuie să știți că nu puteți vizita Acropole între orele 13.00 și 17.00 . Din cauza căldurii excesive, autoritățile au luat decizia de a închide timp de patru ore accesul pe colina care domină Atena, cel mai vizitat obiectiv turistic din capitala Greciei. Potrivit unui institut care se ocupă de climă, luna iunie a acestui an a fost cea mai caldă luna iunie din Europa de Vest, de când se realizează măsurători.

Valul de caniculă din vestul Europei se intensifică. Incendii și temperaturi de peste 40 de grade în mai multe țări

Valul de caniculă din vestul Europei a adus recorduri istorice în Franța. În anumite zone a fost impusă reducerea vitezei pe autostrăzi și au fost date atenționări legate de resursele de apă potabilă, iar în sud au izbucnit incendii. În Germania, temperaturile au atins 40 de grade, iar Spania a ajuns la 46 de grade.

Ultima Oră

Cele mai citite