trenuri electrice
Directorul CFR Călători dă vina pentru ce s-a întâmplat la Galați pe subfinanțarea cronică din ultimii 30 de ani a sistemului căilor ferate. Și sindicaliștii acuză lipsa investițiilor - avem locomotive de peste 40 de ani, care accelerează necontrolat. Conducerea Ministerului Transporturilor spune că a dat drumul la achiziții, iar primele trenuri noi, electrice, vor veni până la finalul anului viitor. În același timp, ministrul a cerut verificări tehnice de urgenţă la tot materialul rulant. Există însă şi două ordine de ministru din 2022 şi 2023, care permit amânarea reviziilor tehnice sau a reparaţiilor planificate la vagoane cu 6 luni. Sorin Grindeanu precizează că amânarea reparaţiilor este valabilă doar pentru vagoane, nu şi pentru locomotive.
Guvernul a aprobat achiziționarea prin PNRR a 20 de trenuri electrice pentru transportul de călători. Garniturile vor asigura legături directe între marile oraşe ale României
Executivul a aprobat în şedinţa de astăzi nota de fundamentare privind achiziţia de către Ministerul Transporturilor a 20 de trenuri electrice pentru călători. Suma necesară implementării proiectului este de 184.000.000 de euro cu TVA, bani asiguraţi prin PNRR şi de la bugetul de stat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
România a pierdut 120 de milioane de euro pentru că nu a reușit să cumpere la timp trenuri noi. Se reia licitația pentru 62 de trenuri electrice
România a pierdut peste 120 de milioane de euro, bani europeni, adică echivalentul a 15 trenuri, pentru că nu a reușit să cumpere, la timp, trenuri noi. Acum, autoritățile reiau licitația pentru 62 de trenuri electrice, de scurt parcurs, care ar urma să circule, în cel mai bun caz, din 2026. Între timp, parcul de locomotive și vagoane e tot mai vechi, iar vârsta medie a ajuns la aproximativ 30 de ani.