Economiile românilor, afectate de inflație. Economiștii BNR avertizează că vârful va fi atins luna viitoare

Românii care au cumpărat titluri de stat, dar și cei care au depus banii în depozite bancare, își văd toate calculele date peste cap. Câștigul pe care mizau, riscă să nu mai apară, în contextul în care dobânzile pe care le primesc sunt deja mai mici decât inflația. Economiștii Băncii Naționale avertizează că vârful inflației va fi atins luna viitoare.

Bursa de valori de la București a închis pe roșu. Titlurile de stat au ajuns să fie vândute în pierdere

Situaţia de pe scena politică începe să dezechilibreze serios economia. Încrederea investitorilor a scăzut la niveluri comparabile cu cele din pandemie. În aceste condiţii, unii dintre ei vând titlurile de stat chiar şi în pierdere, doar să aibă bani lichizi. Concomitent şi banii din conturile de pensii private au început să scadă. În tot acest tablou previziunile analiştilor sunt sumbre.

Ultima Oră

Cele mai citite