Acordul pe minerale a eşuat. Confruntare directă între Trump şi Zelenski, la Casa Albă

Tensiuni şi replici tăioase în Biroul Oval, la întrevederea dintre Donlad Trump şi Volodimir Zelenski. Cei doi urmează să încheie acordul pentru minerale rare. Dar primele discuţii, la care a participat şi vicepreşedintele J D Vance s-au transformat într-o adevărată ceartă în faţa jurnaliştilor. O premieră pentru o astfel de întrevedere la Casa Albă.

Acord pe minerale Ucraina - SUA | Detaliile privind modul de operare, stabilite prin înţelegeri ulterioare

Acordul care va fi semnat astăzi la Washington stabileşte cadrul parteneriatului economic dintre Statele Unite şi Ucraina. Detaliile privind modul de operare vor fi stabilite prin înţelegeri ulterioare. Ucrainenii deja cartografiază teritoriile care conţin pământuri rare şi caută şi noi surse de apă. Extragerea mineralelor rare se face cu un consum uriaş de apă, consum care ar putea afecta localităţile învecinate.

Diplomaţi europeni: Ucraina, pe agenda întâlnirii dintre ruşi şi americani la Istanbul

Președintele Volodimir Zelenski e în drum spre Statele Unite, unde mâine ar urma să semneze cu Donald Trump acordul privind mineralele. Liderul de la Kiev afirmă că e doar un pas preliminar spre obținerea unor garanții din partea Statelor Unite. Între timp, americanii și rușii s-au întâlnit din nou pentru a decide măsuri de normalizare a relațiilor.

Momente tensionate în Consiliul de Securitate al ONU. Naţiunile Unite confirmă integritatea teritorială a Ucrainei

Momente tensionate în Consiliul de Securitate al ONU, unde o rezoluţie a Statelor Unite privind încetarea războiului din Ucraina nu critica Rusia. La Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, Statele Unite au fost de aceeaşi parte cu Rusia şi Coreea de Nord la votul pentru o rezoluţie referitoare la războiul din Ucraina. Analiştii politici subliniază că acest moment marchează schimbarea de poziţie a administraţiei Trump faţă de război. De asemenea, membri ai Congresului american au criticat faptul că administraţia Trump s-a îndepărtat de Kiev.

Kremlin: Europa, spre deosebire de SUA, vrea continuarea războiului din Ucraina

Kremlinul a transmis luni că vrea să găsească o soluție la conflictul din Ucraina discutând cu Statele Unite, acuzând totodată Europa că dorește continuarea ostilităților, în plină apropiere ruso-americană prin adoptarea de către președintele american Donald Trump a unei poziții mai conciliante față de Moscova, relatează AFP.

Ultima Oră

Cele mai citite