Premierul Bolojan, despre pensiile magistraților: Eu pot să plec mâine, dar să mi să spună care sunt soluțiile geniale

Se încing tot mai tare spiritele în coaliția de la guvernare. Premierul Ilie Bolojan i-a dat o replică dură liderului PSD, Sorin Grindeanu, după ce acesta i-a cerut demisia dacă reface reforma pensiilor magistraților fără dialog cu sistemul de justiție sau fără să asculte recomandările lui Nicușor Dan.

Grindeanu: Reformele din Justiţie trebuie făcute rapid, în deplină transparenţă şi în urma unui dialog real

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, marţi, că reformele din Justiţie sunt necesare, trebuie făcute rapid, în deplină transparenţă şi în urma unui dialog real, cu respect faţă de instituţiile statului, iar dacă premierul Ilie Bolojan va asuma reluarea procedurilor, din nou, pe cont propriu şi 'va eşua' şi a doua oară va trebui să suporte consecinţele politice ale propriilor decizii.

PSD renunță la "progresism" și va promova valorile „democratice, naționale, religioase, tradiționale”

Congresul PSD în care urmează să fie aleasă conducerea partidului va avea loc pe 7 noiembrie, a decis, luni, Consiliul Politic Național, care s-a reunit la Vila Lac. A fost anunțată și o schimbare importantă: partidul renunță la „progresismul” din Statut, care va menționa, în schimb, că social-democrații sunt promotori ai valorilor „naționale, religioase, tradiționale”.

Ultima Oră

Cele mai citite