Grindeanu: Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, şi-a dovedit incompetenţa şi nu mai poate continua. Nu o să ne încurce o hârtie, incompetenţa unui ministru nu stă într-un protocol
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, şi-a dovedit incompetenţa şi nu mai poate continua, nu există pârghii în protocolul de guvernare al coaliţiei pentru a regla această situaţie, dar “nu o să ne încurce o hârtie” pentru că incompetenţa unui ministru nu stă într-un protocol, a susţinut, vineri, preşedintele PSD Sorin Grindeanu.
Întrebat care este poziţia PSD după ce premierul Ilie Bolojan le-ar fi spus colegilor de partid că din ianuarie va cere renegocierea protocolului de guvernare şi sancţiuni în situaţia în care prevederile documentului vor fi încălcate, Grindeanu a afirmat că ar trebui să existe pârghii pentru schimbarea unor miniştri.
“Nu ştiu ce are în cap (Ilie Bolojan – n. r.) când spune aceste lucruri, dar poate facem pârghii mai bune ca atunci când avem un ministru care face un management prost, cum e cel de la Mediu, să poată fi schimbat chiar dacă se opune partidul din care provine fiindcă în acest moment suntem în această situaţie. Avem un ministru al Mediului care şi-a dovedit incompetenţa, care a avut un vot în Senat pe o moţiune, care eu cred că nu mai poate continua. Nu avem pârghii în protocol prin care să reglăm aceste lucruri, ceea ce nu e în regulă. E cazul să lăsăm la o parte orgolii politice, să propunem oameni care să ocupe funcţii în Guvern, care ştiu ce au de făcut şi nu să se specializeze la locul de muncă şi să înveţe să fie ministru după ce au depus jurământul, aşa cum e la Mediu şi apoi sigur lucrurile vor merge mai bine. Mai spun odată, dacă ar fi să votăm în fiecare săptămână, în fiecare zi, o moţiune, aşa acum s-a votat în Senat împotriva doamnei Buzoianu, o să o facem, pentru că nu o să ne încurce o hârtie atâta timp cât în partea cealaltă am avut peste 100.000 de oameni fără apă, iar incompetenţa unui ministru nu stă într-un protocol de acest tip. Adică, mă scuzaţi, nu o să pun în balanţă niciodată aceste lucruri în acest mod”, a declarat Grindeanu, prezent la ceremonia învestirii lui Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău.
Liderul social-democrat a fost întrebat şi dacă va conta în analiza pe care o va face PSD la finalul lunii ianuarie privind rămânerea la guvernare, faptul că ministrul Mediului nu şi-a dat demisia din funcţie, după moţiunea simplă.
“În mod evident, da, cum la fel vor conta (…) salariul minim, finanţările pentru autorităţile locale, Anghel Saligny, CNI, ce-a mai rămas din PNDL, finanţările pentru investiţiile mari”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Senatul a adoptat, pe 15 decembrie, o moţiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Moţiunea intitulată “Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”, a fost iniţiată de AUR, fiind votată şi de PSD.
sursa Agerpres

