Programele Casa Verde Fotovoltaice și Rabla. Buzoianu, la TVR Info: Am trimis un proiect de buget către Ministerul Finanțelor
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a vorbit în cadrul emisiunii ”Inspiră România” de la TVR Info despre ultimele informații privind programele Casa Verde Fotovoltaice și Rabla. Ea a afirmat că a fost trimis un proiect de buget către Ministerul Finanțelor.
”Noi am trimis un draft de buget către Ministerul Finanțelor care cuprinde scenariul pe care noi l-am propus și un proiect pentru Rabla și banii necesari pentru un proiect lansat anul acesta pe zona de baterii. Deci nu fotovoltaice, baterii, stocare. Așteptăm să vedem un punct de vedere de la Ministerul Finanțelor ca să putem debloca, să vedem care este suma maximală pe care o poate aloca Ministerul Finanțelor și să putem începe aceste proiecte care sunt importante”, a explicat Diana Buzoianu, la TVR Info.
Ministra Mediului a precizat că întârzierea aprobării bugetului Administrației Fondului pentru Mediu afectează inclusiv proiecte deja începute, mutate de pe PNRR.
”Noi avem toate echipele tehnice care sunt dispuse să meargă în orice zi să discute și ne-am arătat disponibilitatea să mergem să avem această discuție pe bugetul AFM. Eu sper să nu mai dureze foarte mult, nu de alta, dar de bugetul AFM sunt legate inclusiv proiectele de care vorbeam mai devreme, mutate de pe PNRR, pe AFM, care sunt șantiere deschise, care de șase – șapte luni de zile n-au mai putut să fie plătite, pentru că nu puteau să fie plătite până nu era aprobat bugetul AFM. Șantiere deschise pe care noi trebuie să le susținem cu banii necesari, ca să fie și finalizate proiectele. Avem nevoie de aceste proiecte”, a explicat Buzoianu.

