Sorin Grindeanu spune că în momentul de faţă USR trebuie să fie la guvernare
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că, în momentul de faţă, USR trebuie să fie la guvernare, iar atâta timp cât PSD este în actuala coaliţie va fi un partener onest şi fidel.
Grindeanu a fost întrebat dacă, în momentul de faţă, ar mai trebui să fie USR la guvernare.
“În momentul de faţă, da”, a spus Grindeanu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.
El a adăugat că, dacă lucrurile “nu sunt aşezate pe făgaş normal”, decizia social-democraţilor se poate schimba.
“În acest moment suntem în această coaliţie, aşa cum bine ştiţi. O decizie luată de aproape 5.000 de oameni. Vreo 4.700 am votat. Dar asta nu înseamnă că nu poate să existe, dacă lucrurile nu sunt aşezate pe făgaş normal, făgaş constructiv, nu poate să existe şi altă decizie. Dar da, atâta timp cât suntem în această coaliţie de patru partide plus grupul minorităţilor, suntem parteneri oneşti, fideli, mergem înainte. De asemenea, asta nu înseamnă că, dacă avem ceva de spus, nu spunem. Nu cred că se aşteaptă nimeni de la noi, cel mai mare partid din coaliţie, să avem o atitudine umilă, să stăm fără să ne spunem punctele de vedere. Nu cred că asta se aşteaptă. Se aşteaptă de la noi să ne spunem punctele de vedere, să încercăm să corectăm atunci când există derapaje. Şi există, aşa cum bine ştiţi. Nu suntem în Coreea de Nord”, a afirmat Grindeanu.
sursa Agerpres

