Mesaje de liniște și speranță de la politicieni. Președintele Dan le urează românilor să își regăsească liniștea sufletească, iar premierul Bolojan a transmis urări de sănătate și încredere într-un viitor mai bun
Politicienii au luat o scurtă pauză de la agitația de zi cu zi și s-au retras în familie. Au ținut totuși să transmită mesaje cu urări și îndemnuri la liniște.
Președintele Nicușor Dan le urează românilor să își regăsească liniștea sufletească.”Împreună, să ne recăpătăm forța unei națiuni conștientă de identitatea sa și hotărâtă să își construiască viitorul cu încredere”, scrie șeful statului.
Și premierul Ilie Bolojan a transmis urări de sănătate și încredere într-un viitor mai bun.
Liderul PSD și președintele Camerei, Sorin Grindeanu a vorbit în mesajul său despre greutățile din acest an și s-a declarat recunoscător celor care duc România înainte.
Iar președinții USR și UDMR, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, au transmis urări de sănătate și bucurii, dar au îndemnat și la speranța de mai bine în anul care vine.

