sesiune parlamentară
Sesiunea de toamnă care începe, luni, în Parlamentul României aduce o serie de teme fierbinți pe agenda aleșilor. În primul rând este vorba despre propunerile de modificare a Codului fiscal și de reducere a cheltuielilor la bugetul de stat, negociate de Guvern cu reprezentanții Comisiei Europene.
Priorități legislative în noua sesiune parlamentară: legea salarizării, legea pensiilor, legea pensiilor speciale
Au mai rămas câteva zile până la noua sesiune parlamentară, iar aleșii își stabilesc prioritățile pentru această toamnă. Legea salarizării, legea pensiilor dar și cea a pensiilor speciale se numără printre actele normative pe care parlamentarii puterii vor să le adopte rapid. Pachetul cu măsuri fiscale este primul pe lista coaliției dar stârnește și acum dezbateri aprinse în PNL și PSD. De cealaltă parte, opoziția pregătește proiecte de sprijin pentru agricultură, de finanțare a mediului privat dar și a prosumatorilor.
Prima sesiune parlamentară a anului. Legile Educaţiei, reforma pensiilor speciale, priorități legislative
Parlamentarii au început prima sesiune din acest an, au ales noi membri în conducerile celor două camere și au anunțat ce legi au prioritate. Sunt cel puțin două probleme spinoase care pun coaliția la încercare: Legile Educației și pensiile speciale. Nu există deocamdată consens al majorității, dar PSD și PNL au anunțat că vor stabilitate și îndeplinirea reformelor din PNRR. Opoziția, în schimb, cere demisiile unor miniștri și amenință cu moțiuni.
Camera Deputaţilor a ales noua componenţă a Biroului permanent
Camera Deputaţilor a ales, joi, noua componenţă a Biroului permanent - vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii.
Parlamentul a început a doua sesiune ordinară a anului. Pachetul legilor educaţiei, modificarea legilor justiţiei, legile securităţii și compensarea prețului la energie, prioritare. Madrigal a intonat imnul la Senat
Senatul şi Camera Deputaţilor au început astăzi a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. A doua sesiune ordinară a Senatului din acest an a început cu intonarea Imnului Naţional al României, în interpretarea Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".
Priorități legislative în noua sesiune parlamentară: Ordonanțele care plafonează prețul la energie și la gaze, legea offshore, desființarea Secției speciale
Plecați de o lună în vacanţă, senatorii și deputații se întorc la lucru pe 1 februarie, când începe o nouă sesiune parlamentară. Lista cu legile pe care vor sau trebuie să le dezbată e gata, dar diferă de la un partid la altul. Coaliția de guvernare are în mână o bombă cu ceas pe care trebuie să o dezamorseze urgent - vorbim de criza din energie.
Ce mai au de făcut parlamentarii anul acesta
Sesiunea parlamentară care a început în toamnă este pe final, iar aleșii mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a aproba noi legi. Lista actelor normative ce ar putea fi validată de legislativ este totuși destul de scurtă, și asta pentru că partidele din coaliție încă nu și-au armonizat punctele de vedere. Cele mai mari neînțelegeri sunt legate de legea bugetului pentru anul viitor, dar și de legea privind certificatul verde, care a rămas blocată în Parlament.
Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chişinău, la București: România este principalul nostru avocat în aspirațiile de aderare la UE
Astăzi s-a deschis sesiunea parlamentară, iar Camera Deputaţilor şi Senatul au avut o şedinţă comună. La plenul reunit a participat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, care a susţinut un discurs. TVR 1 a transmis şedinţa în direct, într-o Ediţie Specială.
Prioritățile primei sesiuni parlamentare din actuala legislatură: bugetul, modificarea legilor Justiției, modernizarea Codului Administrativ, eliminarea pensiilor speciale
Senatorii și deputații aleși în decembrie încep luni activitatea în prima sesiune parlamentară a acestei legislaturi. Dezbaterea bugetul țării e prima pe listă și apoi fiecare partid va încerca să schimbe ce a promis în campanie. De exemplu, modificarea legilor Justiției, modernizarea Codului Administrativ, eliminarea pensiilor speciale sau blocarea accesului persoanelor cu dosare penale în funcții publice.
- 1
- 2