război în ucraina
Europenii şi aliaţii lor sunt gata să adopte sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, a indicat, luni, Palatul Elysée, după o videoconferinţă care a reunit liderii Franţei, SUA, Marii Britanii, Canadei, Germaniei, Italiei, Japoniei, Poloniei şi României, precum şi reprezentanţi ai UE şi NATO, transmite AFP.
Curtea Penală Internaţională va deschide o anchetă asupra situaţiei din Ucraina pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii
Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan a anunţat luni deschiderea "cât mai rapid" a unei anchete asupra situaţiei din Ucraina, invocând "crime de război" şi "crime împotriva umanităţii", transmite AFP.
LIVE TEXT Ucraina invadată de ruși - Ziua 6. Atacuri la Harkov și asupra capitalei Kiev.
Turnul televiziunii publice din Kiev a fost atacat marți seara, iar cinci oameni şi-au pierdut viaţa. Atacul a venit la doar câteva minute după ce Ministerul rus al Apărării a transmis un mesaj prin care cerea locuitorilor să plece pentru că vor urma bombardamente masive. Bombardamente au avut loc și în Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei. Invazia Rusiei începe să se poticnească, potrivit americanilor. Un oficial din departamentul Apărării, citat de agenţia Reuters sub protecţia anonimatului, afirmă că ruşii se confruntă cu lipsa proviziilor de hrană şi cu probleme de moral. Potrivit aceleiaşi surse, mai multe unităţi ruseşti ar fi depus armele. Un uriaş convoi cu armament care se întinde pe mai bine de 60 de km şi care merge spre Kiev nu pare că a avansat semnificativ comparativ cu prima parte a zile, a declarat acelaşi oficial american.
Manifest pentru pace la Koln și Berlin. Cu steagul Ucrainei la demonstrații, spaniolii cer Rusiei să oprească războiul. Portughezii au protestat în fața Ambasadei Rusiei
Continuă demonstrații în întreaga lume împotriva războiului și de susținere a Ucrainei. Pentru a doua zi consecutiv, în Germania sunt sute de mii de oameni în stradă. Celebrul carnaval de la Koln s-a transformat într-o manifestare de simpatie pentru ucrainenii care rezistă de 5 zile în fața invaziei ruse.
Stare de urgență în Italia tot anul pentru a face faţă refugiaţilor din Ucraina. Comunitatea ucraineană din peninsulă e numeroasă
Va fi stare de urgenţă în Italia până la sfârşitul anului. Guvernul de la Roma a luat această decizie pentru a face faţă afluxului de refugiaţi din Ucraina.
Kiev, Harkov, Herson. Armata rusă plănuia să captureze oraşele cheie ale Ucrainei în două zile, afirmă serviciile secrete ucrainene. 20 de miliarde de dolari pe zi îi costă pe ruși războiul
Armata rusă plănuia să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei - Kiev, Harkov şi Herson - într-o "operaţiune specială" de două zile, dar blitzkrieg-ul lui Vladimir Putin a eşuat lamentabil. În cinci zile armata ucraineană a respins toate atacurile inamice asupra acestor oraşe, relatează agenţia de presă Unian, citând surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.
"Unul a fost lovit în plin și a luat foc, unul a fost mitraliat și șoferii au reușit să scape cu al treilea vehicul". Transportatori români, blocați în războiul din Ucraina
Războiul din Ucraina i-a prins la mijloc și pe șoferii de tir din România care se aflau în cursă în ţara vecină. Unii au fost atacați și au avut noroc să scape cu viaţă. Mulți transportatori români sunt blocați în vămile ucrainene și așteaptă de mai multe zile să intre în ţară. Șoferii spun că nu mai au alimente și cer ajutorul autorităților.
Medicii luptă cu eroism pentru salvarea vieţii micuţilor internaţi într-un spital din Kiev
Copiii ucraineni suferă cumplit în aceste zile: fie că au rămas fără unul dintre părinţi, fie au fugit împreună cu mamele în ţările vecine, lăsându-şi taţii acasă să lupte, lacrimile copiilor nu contenesc în aceste zile. Este şi cazul micilor pacienţi internaţi la spitalul pediatric din Kiev, care pe lângă durerea cauzată de boli, au de suportat şi bombardamentele armatei ruse.
Procedurile vor fi simplificate pentru refugiații ucraineni. Adăpost și hrană pentru oamenii alungați de război. România, felicitată de Comisarul european pentru afaceri interne
Mobilizare generală a autorităților dar și a oamenilor simpli pentru ajutorul celor care fug din calea invaziei din Ucraina. Mii de locuri noi de cazare sunt puse zilnic la dispoziția oamenilor loviți de soartă. Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a spus în timpul vizitei făcute la Vama Siret din Suceava că este impresionată și a mulţumit României și românilor pentru eforturi.

