Copiii, victime ale abuzurilor fizice și emoționale. Anul trecut s-au înregistrat peste 17.000 de cazuri de abuzuri

Tot mai mulți copii sunt victime ale abuzurilor fizice, emoționale sau sexuale. Iar cifrele sunt alarmante. Potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, anul trecut s-au înregistrat peste 17.000 de cazuri de abuz asupra copiilor. Dintre care aproape 2.000 au fost abuzuri fizice, peste 2.200 abuzuri emoționale și 1.500 de abuzuri sexuale.

Deca: Am solicitat sprijinul Autorităţii Pentru Protecţia Drepturilor Copilului în gestionarea cazurilor de violență

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat marţi că a solicitat sprijinul Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie în gestionarea cazurilor grave de violenţă, întrucât consideră că şcolile au nevoie de intervenţia eficientă şi imediată a asistenţilor sociali şi a psihologilor din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Anchetă la arestul central al Capitalei după ce un băiat de 17 ani a reclamat că a fost violat. În celule nu există camere de supraveghere și nici buton de panică. Singura variantă pentru un deținut care vrea să ceară ajutor este să strige la gardieni

Este anchetă la arestul central al Capitalei după un caz de viol. Un băiat de 17 ani a reclamat că a fost agresat fizic și verbal chiar într-o celula unde era închis alături de alți trei adolescenți. Atenție, sunt informații care vă pot afecta emoțional! Cazul a fost anunțat de poliție după ce ancheta s-a încheiat și vinovații au primit primele pedepse. Vă reamintim, la numărul de urgență 119 se pot semnala cazurile de abuz și orice altă formă de violență asupra copilului.

Tinerii din sistemul de protecţie vor beneficia de sprijin între 18 şi 26 de ani, dacă își continuă studiile. Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul de lege

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că tinerii din sistemul de protecţie vor beneficia de sprijin oricând, între 18 şi 26 de ani, nu numai până la vârsta majoratului, fiind impusă condiţia de continuarea studiilor sau angajarea la un loc de muncă. Camera Deputaţilor este for decizional.

Ultima Oră

Cele mai citite