Disputa din Casa Regală a României, în presa străină. Trei generații ale familiei sunt implicate

Scandalul de la Casa Regală a României a fost reflectat și în presa internațională. "Dispută acasă la Regele Mihai", titrează o agenție elvețiană. Iar publicații britanice și americane au semnalat "un scandal lipsit de demnitate" și că Familia Regală a depus plângere la poliție împotriva nepotului Nicolae, acuzat de agresarea personalului de la reședință.

Principesa Elena: Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu. Nicolae: Am vrut să îmi văd bunicul și să îmi iau rămas bun

După incidentul de la reședința Regelui Mihai  din Elveția, Principesa Elena, mama fostului principe Nicolae s-a arătat dezamăgită de faptele fiului său. În replică, Nicolae a catalogat demersurile Casei Regale ca fiind agresive și nejustificate și a explicat că a vrut doar să își ia rămas bun într-un mod liniștit de la bunicul său.

Nepotul Regelui Mihai se însoară cu o româncă. "Îmi doresc ca împreună să păşim într-un nou şi asumat capitol al vieţii"

Nepotul Regelui Mihai se însoară, iar aleasa inimii sale este o româncă. Știrea, în exclusivitate pentru TVR, ne-a fost dată chiar de Nicolae, după numele sau civil Nicholas de Roumanie Medforth Mills.  Aleasa inimii râvnitului prinț se numește Alina Maria Binder și are 29 de ani. Căsătoria a primit și acceptul Regelui Mihai, susține fostul principe.

Apariție surprinzătoare la un eveniment public a lui Nicolae, nepotul Regelui Mihai

Apariţie surprinzătoare la Cluj Napoca a nepotului Regelui Mihai. Nicolae a participat pentru prima dată, de când şi-a pierdut titlul princiar, la o acţiune publică, organizată chiar de edilul Clujului, Emil Boc. A stat, în timpul conferinţei, chiar lângă primar şi a ţinut un discurs de 10 minute, în limba română.

Ultima Oră

Cele mai citite